Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /var/www/dynamic/poeziipentrucopii.info/www/lib/db.php on line 2 Poezii pentru copii : Cloșca

Poezii - Home

Cloșca


Mi-a căzut cloșcă pe ouă
Chiar găina cea moțată,
Din găoace pui vreo nouă
Au ieșit și-acum mă ceartă.

Piu, piu, piu, ziua aleargă
Și îi număr pe-nserate,
Sunt firavi, grâu din desagă
Eu le dau pe săturate.

Dar mai bună-ar fi o râmă
Grasă, roșie și mare
Și pământul cloșca-l scurmă
C-are gheare la picioare.

Și cu ciocul râma-mparte
Puișorilor mâncare,
Doar cocoșul stă de-o parte
Și se ține țanțoș tare!

Apă pun în castronele,
Căci afară e căldură,
Puișorii beau din ele
Și se pierd în bătătură.

Sus pe cer un uliu-apare
În ogradă dă el roată,
Cloșca de dușman îl are,
Strigă puișorii-ndată.

Și-n ogradă sar degrabă
Și primejdia o-nlătur,
Pot acum să-mi văd de treabă
Pot de vreau ca să și mătur.

Și încet seara sosește,
Iară cloșca cea moțată,
Puișorii-adăpostește
Sub aripa-i minunată.

Colectia: Poezii pentru copii

Trimite si tu o poezie pentru copii! Trebuie sa iti creezi un cont pe siteul de Poezie Romania si textele tale incadrate ca "poezii pentru copii" vor aparea si acolo si pe acest site.


Top Cultural Sites