Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /var/www/dynamic/poeziipentrucopii.info/www/lib/db.php on line 2 Poezii pentru copii : Lectură interzisă părinților fără acordul copiilor

Poezii - Home

Lectură interzisă părinților fără acordul copiilor

Trebuia să realizăm ceva măreț. Și anume. Să-l ajutăm pe elefantul Plastilică de la etajul trei să-l cunoască pe elefantul Burtică de la doi. Și invers, pe cel de la doi cu cel de la trei. Să se privească în ochi și să-și înnoade frățește trompele, cam cum facem noi când ne strângem mâinile, numai că oleacă mai răsucit. M-am dus direct la Plastilică și l-am invitat să coboare. Era și normal să coboare el în apartamentul de la doi, mi-am zis, fiindcă era mai mare și îi venea bade lui Burtică. Să coboare, deci, badea la ăla micu.
- Felicitări, dragă Plastilică! l-am luat eu pe ocolite. Află că ai un frățior mai mic. Și locuiește chiar aici, jos, sub noi. Așa că hai pe trepte în jos și-ai să...
- Ce-s alea „trepte”?
- Treptele stau, așa, una mai jos decât alta. Calci pe ele când cobori la etajul de dedesubt!
- Ce-nseamn㠄cobori”?
- Asta-i bună! Cobori în jos! În jos pe trepte.
- Să cobor pe trepte cu capul în jos? Vrei să mă duc de-a berbeleacul? Să-mi frâng trompa?
- Nu, Plastilică, nu vreau, Doamne ferește! să-ți frângi o asemenea frumusețe de trompă!
- Și-atunci?...
- Atunci, stai aici că stai bine.
Am luat-o fugulița pe scări în jos și i-am povestit dintr-o răsuflare prietenului meu Cornel ce spune badea de sus că i s-ar putea întâmpla dacă ar coborî treptele, așa, cu capul în jos.
- Nu avem încotro, i-am zis, trebuie să-l rugăm pe Burtică să meargă în vizită sus La Plastilică.
A, să nu uit: când le vorbeam abia de-mi stăpâneam râsul. Și știți de ce? Pentru că toți erau în așteptarea lui Plastilică și stăteau absolut neclintiți, ca în fața unui fotograf. Cornel ședea pe scaun cu mâinile pe genunchi, Costel, papagalul, la locul lui pe umărul lui Cornel, iar Burtică se așezase pe propria coadă și își înălțase trompa cu tot cu picioarele din față ca să arate mai înalt decât cei doi luați împreună. Când au înțeles cum stau lucrurile... Cum stau, de fapt, treptele și de ce se teme Plastilică să le coboare, au avut o tresărire, trezindu-se parcă dintr-o poză de pe vremuri. Au început a se frământa prin cameră fiecare în felul său: ce-i de făcut? ce-i de făcut? ce-i de făcut? De trei ori ce-i de făcut!
- Cum ce-i de făcut? i-am trezit eu definitiv la realitate. Dacă nu coboară Platilică pe trepte în jos, să urce Burtică pe trepte în sus.
- Ce-s alea „trepte”? a întrebat clipind des din gene Buritcă.
I-am răspuns că treptele stau aranjate așa, una mai sus decât alta, astfel încât să poți călca pe ele și să urci în sus.
- Ce-nseamn㠄să urci”?
- Să urci, dragă Burtică, înseamnă să calci mai întâi cu un picior din față pe-o treaptă de sus în timp ce picioarele din urmă încă mai stau pe treptele de jos și să...
- Vrei să spui că atunci când picioarele mele din față au să-mi stea sus, picioarele de din urmă au să-mi rămână jos? Și dacă mă prăvălesc pe spate și-mi rup rădăcina cozii?! Cine poartă răspunde?
- Numai nu eu! a țipat papagalul, luându-și zborul de pe umărul lui Cornel și aterizând pe umărul meu.
- Ei, vedeți?! a oftat Burtică. Poți să-ți rupi coada, poți să-ți rupi trompa, și nimeni nici o răspundere, frate!
Burtică avea dreptate! Lucrurile se coplicaseră amețitor pentru noi toți.Deși erau vecini de etaje, cei doi elefanți nu aveau cum să se cunoască. Poate doar prin InterNet. Ei, dar mai sunt și minuni pe fața pământului! Iar minunile se întâmplă fără să țină cont dacă credem noi în minuni sau nu. Pe scurt, deodată Burtică a luat-o cu pași grei spre ușa balconului. M-a surprins că îl ducea capul să-și treacă trompa pe după mâner și să deschidă. Bineînțeles, Cornel s-a și grăbit să precizeze:
- Eu l-am învățat chestia sta!
- Serios? Bravo Cornel!
Odată ieșit la balcon, Burtică și-a ridicat trompa de parcă ar fi mirosit ceva pe sus, apoi și-a săltat și picioarele din față atât de sus, încât a fost în stare să stea cu ele sprijinite de balustrada balconului, deși îl cam încurca burta. Iar în clipa următoare a coborât de sus o trompă ceva mai groasă și mai vânjoasă decât decât a lui. Și cele două trompe s-au înnodat strâns rămânând așa înnodate minute în șir. În orice caz, destul de mult, dacă eu am reușit să ajung sus, să dau buzna în camera mea și a păpușilor mele, apoi – buzna la balcon, unde l-am găsit pe Plastilică aplecat destul de primejdios peste balustradă. Și ce credeți că făcea el acolo aplecat? Reușise să-l smulgă din balconul de jos pe Burtică și îl dădea în scrânciob la capătul trompei. Nu mai spun ce se făcea pe trotuar! Erau numai „oh”-uri și „ah”-uri. Trecătorii urmăreau cu mâna pusă apăsat pe gură cum se distrau cei doi de-asupra balconului de la etajul unu. În special doamnele erau îngrijorate ca nu cumva burtosul să facă buf! de pământ.Așa că m-am întins cît am putut spre urechea lui Plastilică și l-am rugat delicat să înceteze scamatoriile, amintindu-i cu toată seriozitatea că balconul nostru nu-i arenă de circ
- Nu te teme, că doar nu-i prima dată ! mi-a răspuns Plastilică al meu, continuând să penduleze cu trompa și cu cel de la capătul ei.
- Cum adică nu-i prima dată?
- Păi, nu cumva-ți închipui că atunci când voi plecați la lecții, eu și Burtică ne jucam cu păpușile?
- Asta-i bună! Ar reieși că voi vă cunoașteți!
- Ne cunoaștem? Puțin zis. Suntem vechi prieteni! Mai ales că ne tragem amândoi dintr-un boț de plastilină, nu? La fel cum te tragi tu și prietenul tău Cornel dintr-un boț de humă. A, am o idee! mai spuse el întorcându-se brusc spre mine cu trompă cu tot și făcând din neatenție ca Burtică să fie pe punctul de-a zbura spre capătul străzii și să revină acasă pe jos. Și ideea a fost să-l punem la încercare pe prietenul meu Cornel. Adică să vedem dacă are curajul de a se da într-un scrânciob atât de ciudat. Din fericire, Cornel nu m-a făcut de rușine. Când i s-a cerut – în prezența mea, ce-i drept! – să se prindă de capătul trompei, s-a prins ca scaiul. Și tot ca un scai purtat de vânt s-a lăsat purtat în scrânciob pe deasupra capetelor celor de pe trotuar. Ba chiar a mai și chiuit de câteva ori în timp ce pendula. Chiuise de frică sau poate fiindcă se credea un fel de Hary Poter zburând pe o coadă de mătură.
Sigur, devenisem tare mândră de el. Mai ales când îl vedeam cum trece vâjâind pe lângă nasul vecinei de la primul etaj, care cerea cu insistență, vâjâind la rândul ei din mâini, să-și retragă Plastilică trompa și clientul din dreptul balconului ei; că de nu, face ea o plângere la Primărie și-atunci vom vedea, chipurile, dacă vom mai avea chef să creștem elefanți la casă.

Colectia: Poezii pentru copii

Trimite si tu o poezie pentru copii! Trebuie sa iti creezi un cont pe siteul de Poezie Romania si textele tale incadrate ca "poezii pentru copii" vor aparea si acolo si pe acest site.


Top Cultural Sites