Lacrimi, apoi - explozii de aplauze

Imagina?i-v?, ni?te ochi mari, ochi de elefant, ?i tri?ti. Nimic mai trist pe lume! ?i cum putea s? nu aib?
uria?ul elefant Radj Kapur ochii a?a de tri?ti, dac? puiul lui, care crescuse de-i ajungea cu trompa pân? mai sus
de genunchi, fusese luat de lâng? el ?i transportat la o alt? Gr?din? zoologic?, într-un ora? necunoscut ?i, pe semne,
foarte îndep?rtat. În ziua când primul ziar a f?cut dezv?luiri în aceast? privin??, peste Chi?in?u s-a
l?sat o triste?e sfâ?ietoare. Strada noastr? a plâns. Au plâns ?i alte str?zi, dar a noastr? a plâns mai mult
decât toate luate împreun?. ?i asta pentru c? Radj era... Cum s? v? spun? Era regele str?zii noastre!
M-am aruncat ?i eu cu fa?a în pern? ?i am plâns pe ascuns pân? s-a r?zmuiat nu numai batista, dar ?i perna.
De ce am plâns pe-ascuns? Pentru c? nu voiam s? le stric inima p?pu?ilor mele. Totodat? nu
voiam s?-l am?r?sc pe pisoiul Anton, care-i a?a de sensibil încât n-ar putea s? ating? vreun ?oricel,
nici m?car cu musta?a, nu c?, ferit-a Sfântul! cu gheara. Când mi-am ridicat fa?a din perna ud?,
am descoperit îns? c? ?i p?pu?ile plângeau, tot pe-ascuns,
ca s? nu-mi strice mie inima. Plângea ?i Anton acoperindu-?i ochii cu l?bu?ele.
Am izbucnit din nou în plâns, acum hohotind cu to?ii în cor. Plângeam ?i ne uitam unii la al?ii printre lacrimi.
Pisoiul Anton a fost cel care ?i-a revenit primul. ?i-a ?ters scurt ochii cu l?bu?a, a mieunat scurt, milit?re?te,
?i – ?u?ti! spre dulap. A deschis u?a, a scos un bo? de plastilin? ?i mi l-a adus în pat.
- Gaaata cu plââânsul, dr?gu?o! mi-a zis. Trebuiiieee s? faci ceee-?i spun ioo!
- Spune! C? fac!
- Ia plastiliiina ?i modeleeeaaaz? un eeelef?n?el. L-aaa? mooodla ioo, daaar m? teeem s? nu-l zgââârii cu gheeeru?eeele ?i s?-l doaaar?.
Am strâns plastilina între palme ?i i-am i-am sim?it moliciunea. Mi-am dat seama c? era ?i ea ner?bd?toare
s? se prefac? în elef?n?el. Am ?i început s? o fr?mânt. P?pu?ile deveniser? foarte curioase ?i st?teau numai
cu ochii pe mine. Din cauza asta nici nu m? puteam concentra. Îi încurcam trompa elef?n?elului cu
unul din picioru?ele din fa??. Ei, dar pân? la urm? m-am descurcat eu. I-am desp?r?it trompa de picior,
am f?cut-o s?-i atârne dinainte cît mai jos – ca s? o poat? folosi ?i pentru sprijin. C? doar era înc? foarte
pl?pând. Mi-au dat mult? b?taie de cap ?i urechile, care nu ?i nu, nu voiau s? se dezlipeasc? de cap.
?i doar nu era s?-l las a?a, s? nu aud? deloc. Asta ne mai lipsea: un elef?n?el surd la cas?! L-am urecheat
pu?in ?i urechile i-au devenit mai ascult?toare. În sfâr?it, am ridicat elef?n?elul de plastilin? pe palm?.
L-am cercetat din toate p?r?ile. I-am lungit pu?in codi?a. I-am rotunjit mai mult burtica, ca s? se simt? s?tul...
?i gata a fost. În aceea?i clip?, m-am pomenit asurzit? de aplauze. P?rea c? ?i elef?n?elul î?i astupa urechile,
strângându-?i-le din r?sputeri. Îmi p?rea c? aplaud? to?i locatarii blocului nostru, dac? nu cumva ?i cei din
blocurile vecine. Ce mai! Eram la fel de fericit? precum fusesem în cea mai frumoas? zi de na?tere a mea:
atunci când n-am mai fost îndemnat? s? merg la culcare odat? cu povestea de sear? de la televizor.
?i ne-am zis cu to?ii s? i-l ar?t?m numaidecât ?i uria?ului Radj. Poate-i mai alung?m din triste?e...
A?a c? ne-am pornit spre cap?tul str?zii. Adic? spre Gr?dina zoologic?. Eu, cu elef?n?elul în mân?,
p??eam înaintea tuturor. Vai, dar nu ne a?teptasem s? vin? dup? noi o mul?ime de lume. Câ?iva mai z?luzi
?i-au dat drumul de la balcoane ag??ându-se de crengi ?i aterizând de parc? ar fi coborât cu para?uta.
Se vede c? f?cuser? armata în trupele de desant. Pisoiul Anton a mers cât a mers, fudul, într-un pas cu mine,
ca mai apoi s?-l simt c? se lipe?te tot mai strâns de picioarele mele, gata s? m? fac? s? m? împiedic ?i s? cad.
- Ce-i cu tine Anto? l-am mustrat pe ?optite. Vrei s? cad ?i, Doamne fere?te, s? strivesc elef?n?elul? Ai uitat c?-i din plastilin??
- Miiiii de scuuuzzze, dr???guuu?o! Da v???d c? uniii viiin dup??? noooi cu tot cu câââini! ?i ioo m??? teeem de câini!
- Nu-?i fie fric?, prostu?ule! l-am lini?tit eu. To?i câinii de pe strad? ?tiu prea bine c? tu e?ti pisoiul meu. ?i care javr? ar îndr?zni s? te ating? m?car cu un ham-ham!?
- P???i, dac?-i aaa?a, siiitua?ia se schiiimb? raaadical! ?i s-a ?i strâns ca un arc, repezindu-se ca din pu?c? spre trotuar unde f?cu un viraj pe sub botul unui dul?u f?r? botni??, care n-a zis nici mâr!
Dar ce mi ?i-i dul?ul? Anton a trecut f?r? fric? ?i printre picioarele poli?istului de la prima intersec?ie care
observase alaiul nostru ?i se gr?bea s? opreasc? circula?ia de parc? s-ar fi apropiat o coloan? guvernamental?.
Odat? ajun?i în dreptul uria?ului Radj Kapur, nu mai ?tiam cum s? proced?m, fiindc? el nici m?car nu ne
lua în seam?. Se uita pe deasupra noastr? a?a cum obi?nuiesc s? se uite uria?ii pe deasupra oamenilor
obi?nui?i. Era clar, nu-?i dorea decât s?-l l?s?m în pace. Ai fi zis c? se întreab?: „Oare ce animal a?a de important
fusese adus ?i închis pe aici dac? vine lumea buluc s?-l vad??”, ca ?i cum nu la el veniser?m.
?i atunci a izbucnit din mul?ime un fâlfâit de aripi multicolore. O pas?re foarte frumoas? s-a în?l?at a?ezându-se
direct pe cre?tetul lui Radj. Sigur c? da, era papagalul Costel. Ceea ce d?dea de în?eles c? ?i Cornel mai era
înc? viu ?i nestrivit în îmbulzeal?. Papagalul i s-a adresat lui Radj cu o voce foarte scâr?âit? ?i uria?ul Radj
parc? s-a trezit dintr-un somn adânc. Drept c? obraznicul de Costel îl mai ?i ciupise de-o margine de ureche.
?i începu s?-i vorbeasc? aproape strigând, ?tiind prea bine c? mul?imea, oricât ?i-ar fi ciulit urechile,
nu aveau cum s? le priceap? limba lor de-acas?, din India lor natal?. ?i a?a gr?it-a Costel c?tre Radj Kapur:
- Radj, Uria?ule, Mult-Prea-Îndep?rtatule-De-Ţar?, Rege al Chi?in?ului ?i al tuturor suburbiilor, apleac?-?i în jos ochii t?i mult prea întrista?i ?i uit?-te la picioarele tale ?i vezi, rogu-te, ce ?i-a adus în palma ei o feti?? de pe strada noastr?... Îîî...
Aici papagalul, dup? cum a auzit absolut toat? lumea, a cârpit-o pe române?te, zicând ceva ce pentru copii sun? „La naiba!”, iar pentru maturi ceva urât de tot.
- Îîî, s? am iertare de exprimare! a continuat el. Am vrut s? zic de pe strada loooor, nu de pe strada noaaaastr?, c? strada mea ?i a ta, Uria?ule, Mult-Prea-Îndep?rtatule-De-Ţar?, ?tim noi unde ?i cât de departe se afl?... ?i cât de împ?durit? este! Dar rogu-te cu pio?enie s? arunci, totu?i, o privire în jos! Uit?-te ce odora? din plastilin? ?i-a adus feti?a aceea frumoas? ca floarea de lotus...
- Pe scurt, guralivule! a bolmojit Radj. Ce vrea copila ?i norodul de la mine?
- Vrea doar s? te apleci ?i s? vezi odora?ul pe care îl ?ine ea în palm?!
- S? m? aplec? P?i noi, elefan?ii, nu ne plec?m niciodat? capul. Pentru asta avem tromp?. Mai bine s? o aduc pe ea în fa?a ochilor mei, decât s? m? aplec eu pân?-n asfalt. Hai, spune-i s?-mi încalece trompa.
Cap?tul trompei, întors u?urel în sus, se leg?na deja la picioarele mele, ca un fel de ?a. Am f?cut o plec?ciune,
a?a cum v?zusem c? fac domni?oarele cu aluni?? ro?ie pe frunte în filmele indiene, apoi am înc?lecat trompa
a?ezându-m? cu fa?a spre m?rea?a înf??i?are a Regelui. Am îmbr??i?at trompa cu o mân?, în cealalt? ?inând
elef?n?elul meu de plastilin?. ?i anume a?a am ?i fost ridicat? pân? în dreptul ochilor lui Radj. Bineîn?eles,
i-am ar?tat numaidecât ce-i adusesem în palm?. I-am plimbat elef?n?elul prin fa?a ochilor.
?i ochii i s-au m?rit numaidecât de mirare. Apoi s-au mai m?rit ?i de bucurie. P?reau s? spun?:
„Puiul tatii! Pui?orul meu drag!” Abia peste vreo cinci minute ne-a l?sat lin pe asfalt, pe mine ?i pe
odora?ul lui cel drag modelat din plastilin?. Drept c? „odora?ul” devenise parc? mai cald în palma mea.
Ba chiar îmi era team? ca nu cumva plastilina s? se înmoaie tocmai acum ?i s?-i fac? vreun r?u.
Unde mai pui c?, deodat?, trompa Regelui Kapur s-a aplecat din nou cu ?i mai mult? duio?ie deasupra
elef?n?elului din palma mea ?i am sim?it un abur mângâios, abur p?rintesc.
Tot atunci am sim?it deodat? o zvâcnire în palm?. ?i tot ce-am putut face a fost s?-l acop?r îndat? cu cealalt?
palm? ?i s?-l strâng cu grij? la piept, ducându-l a?a acas? în aplauzele a sute de de oameni la fel de emo?iona?i ca ?i mine.


*Figurine din plastilin? de autor

Colectia: Poezii pentru copii

Trimite si tu o poezie pentru copii! Trebuie sa iti creezi un cont pe siteul de Poezie Romania si textele tale incadrate ca "poezii pentru copii" vor aparea si acolo si pe acest site.