Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /var/www/dynamic/poeziipentrucopii.info/www/lib/db.php on line 2 Poezii pentru copii : Rușine! Și încă o dată rușine!

Poezii - Home

Rușine! Și încă o dată rușine!

În sfârșit, am revenit și eu cu elefănțelul la piept în camera mea și a păpușilor mele. Aici am căzut cu toatele de-acord să-i dăm elefănțelului un nume. L-am botezat Plastilică. De ce Plastilică și nu Humulică? E la mintea oricui: provenea dintr-un boț de plastilină și nu, precum noi, dintr-un boț de humă. A trebuit să-i găsim un locușor cât mai luminos.
Și i l-am găsit. Era nu doar luminos, dar și încărcat de verdeața proaspătă a florilor de cameră. Ați ghicit: i-am făcut loc pe pervazul ferestrei, unde a trebuit să îndepărtăm unul de altul două ghivece cu flori agățătoare, încât se formase deasupra lui o mică boltă din frunze. Puteai să juri că nimerise într-o junglă. Dar și mai curios era că acum Plastilică arăta ceva mai mărișor decât atunci când l-am modelat din boțul de plastilină. Arăta de parcă aș fi cheltuit de dragul lui o cutie întreagă de plastilină, deși cheltuisem ceva mai puțin de jumătate de cutie. Și dacă la început îmi încăpea în palmă, acuma, tâââta mare! aveam nevoie de ambele palme ca să-l pot ține. Am observat că și păpușile erau uimite de această creștere bruscă. Și cum să nu fie uimite, dacă însăși trompa lui Plastilică se alungise nefiresc de mult, fiindu-i acum puțin încovoiată spre gură ca să nu-i stea pe pervaz. Și deodată...
- Vai! au exclamat păpușile!
- Vaaaiii! a miorlăit Anton.
Și asta pentru că Plastilică ne făcuse șmecherește cu ochiul.
Măi să fie!? L-am urmărit apoi cu sufletul la gură până seara târziu. I-am făcut la rândul nostru de zeci de ori cu ochiul, dar n-a răspuns. Așa ne trebuie! ne-am zis, dacă nu ne-a dus capul să-i răspundem atunci, imediat. Că doar așa se face: se cuvine să-i răspunzi îndată celui care îți face cu ochiul, dacă vrei să-i spui că ești gata să-i fii prieten. Am adormit convinși că ni se năzărise. Însă când m-am trezit în zori, ce-am văzut în albăstriul geamului? Păi, fojgăia cineva printre frunzele florilor de cameră. Am coborât din așternut și m-am apropiat, pe vârfuri. Ca atunci când vrei să afli dacă părinții au adormit ca să poți sta de vorbă cu păpușile. Și l-am surprins pe Plastilică umblând cu trompa printre frunze și culegându-le pe cele care i se păreau lui cam uscate. Le aduna grijuliu într-o moviliță pe pervaz. Ce mai! Își căuta de-ale casei. Când mi-a simțit respirația, a rămas neclintit. Voia să-mi dea de înțeles că nu s-a mișcat niciodată din loc. Își închipuia că mă poate păcăli. Numai că acum trompa lui, față de cum i-o modelasem eu din plastilină, era înălțată în sus. Mai mult decât atât, el stătea doar pe picioarele din spate. Cum l-a prins clipa când i-am descoperit mișcarea. Iar picioarele din față îi erau ridicate în sus, luându-se parcă după trompă.
- Bine, Plastilică, i-am zis, să te văd cât ai să-mi stai tu așa în poziția asta.
Și m-am și retras, tot pe vârfuri, în așternut. Am stat, însă, mereu cu ochii spre fereastră. Îl pândeam. Continua să stea neclintit. Statuetă, frate! Măcar ia și pune-o pe pian, ca să aibă de pe ce șterge mămica praful! Au trecut minute lungi, au trecut ore, s-au frecat păpușile pe la ochi a somn, s-a plictisit și Anton de atâta pândă. Statueta rămânea tot statuetă. Aduna praf. De fapt, se întâmplase oricum ceva deosebit. Era ca și cum ochii noștri vedeau una, iar noi - alta. Ochii noștri vedeau că elefănțelul crescuse într-o singură noapte cât Anto în trei ani, pe când noi, stăpânii acelorași ochi, o țineam una și bună că nu și nu: nu putea să se întâmple una ca asta. Și încă chiar în apartamentul nostru. Se vedea însă limpede ca bună ziua (mai ales că deja se și făcuse ziuă) că Plastilică devenise mai mare chiar și decât cel mai mare ghiveci de pe pervaz: ghiveciul în care creștea bătrâna noastră doftoroaie Aloia. Am încercat să-l iau în brațe. Dar, ți-ai găsit halterofilă din mine! Era atât de greu, încât puțin rămăsese să-l scap și să-mi zdrelesc degetele de la picioare. L-am lăsat în poziția aceea neclintită, apoi, până să-mi iau ghiozdanul și să plec la școală, am tot așteptat să mai facă vreo mișcare pe care să o observ nu numai eu, dar și ceilalți ai casei. Nu vă mai spun cât de dezamăgiți au fost colegii de clasă când și-au dat seama că nu venisem cu elefănțelul la școală. Cum de nu-l purtam cu mine, într-un buzunar undeva? Cum puteam să le spun că mi-ar fi trebuit un ghiozdan special ca să-l pot tăbârci. Când am deschis ochii a doua zi, odată cu crăpatul de ziuă, ce-am văzut? În fereastră se șupurea printre frunze un șarpe mai gros decât coada lui Anto. Un șarpe care se strecura spre ghiveciul doftoresei Aloia și vărsa la rădăcina ei argint viu, sau cama așa ceva. Eu însă n-am țipat de spaimă, nu mi-am tras plapuma peste cap. M-am săltat într-un cot și am aruncat numaidecât spre el o privire aprigă. Așa cum știam că se face dacă vrei să dobori un balaur. Privirea îmi era atât de aprigă, încât pe loc mi-am dat seama că nu era nici un fel de șarpe sau balaur acolo, ci doar trompa lui Plastilică. Umbla cu trompa de la un ghiveci la altul și stropea florile. De unde lua apă? Păi o sorbea din acvariu. Nici nu-i păsa de zbaterile și de țipetele neauzite ale peștișorilor care rămâneau mai mult în rouă decât în apă. I-am cerut să înceteze, că de nu - chem poliția! S-au trezit păpușile, s-a trezit și Anto, care, bineînțeles, au fost de partea mea.
- Păi, e frumos ce faci, Plastilică?
- Să sorbi tu chiar toată apa de la gura peștișorilor, lăsându-i numai cu aer de jur împrejur?
- Și asta doar pentru că ai o trompă lungă și-ți poți permite să ți-o bagi peste tot?
- Rușine, Plastilică! Rușine că începem traiul nostru în comun cu asemenea măgării!
Pe scurt, i-am spus-o de la obraz fiecare în parte, după care eu am alergat să aduc pentru peștișori rezerva de apă de izvor ce o aveam într-un borcan. Când am revenit cu apa de izvor, Plastilică ședea așezat pe marginea pervazului și bălăbănea necăjit din trompă cu ochii plecați, cu urechile pleoștite. Îl mustra conștiința. Din când în când se uita pe furiș cum torn apă în acvariu, fiind tot mai atras de veselia peștișorilor. După o vreme, m-a rugat să-l ajut să coboare de pe pervaz.
- Poftim, te ajut! Și îți dau voie să te tolănești pe covor, dar să știi că în casa asta apa pentru flori se ia de la baie.
- Priiiceeeput-ai? a insistat Anto, apoi a lăsat-o mai moale și făcu prezentările: Iooo – motan, eleee – păăăpuși, eiii – peeeștiișori, eaaa – eleeevăăă într-aaa paaatra!
- Salut! i-a răspuns Plastilică întinzându-i trompa spre lăbuțe. Io – elefănțel! Și a ținut să mai adauge: Da mâine-poimâne am să mă fac elefant și-atunci mai stăm noi de vorbă. Deocamdată, spune-mi unde-i ușa balconului?
- Uite-o, i-am arătat-o eu direct, fără miorlăielile alintate ale lui Anto. Și de ce, mă rog, ți-ar trebui ție balconul?
- Cum de ce? s-a mirat Plastilică de nepriceperea mea. Când am să mă fac elefant ca toți elefanții, mă tem că n-am să prea încap în camera asta. Și-atunci am să am chef să ies la balcon, să-mi trec trompa prin frunzișul copacilor. Am să stau în cameră sau la balcon după cum mi-ți da de lucru!
- Lucru! Auzi, lucru! au chicotit păpușile.
- Da, lucru, fetelor! Lucru! le-a spus-o cu mândrie Plastilică. Așa cum nu puteți voi să trăiți fără joacă, elefanții nu pot trăi fără lucru.
- Vaaai, fetelor, a exclamat o păpușă, avem și noi un bărbat adevărat la casă! Apoi l-a întrebat: Dar se poate... Se poate să ne jucăm cu tine acuma, cât încă ești elefănțel?
- Acuma da, se poate... Mai ales că pentru asta ne-au mai rămas doar câteva zile. Că eu, după cum vedeți, tot cresc și cresc încontinuu.
- O, ca eroii din povești. Crești într-o zi cât alții într-un an.
- Cam așa. Deci, să ne grăbim să ne jucăm cât încă sunt mic. Hei, viteazule, i s-a adresat el lui Anto, ia adu-mi un scăunel, că de când stau cu voi de vorbă m-am mai îngrelat cu câteva kilograme!


*Figurine din plastilină de N.Popa
Crăciun Fericit tuturor celor marcați de Povești!

Colectia: Poezii pentru copii

Trimite si tu o poezie pentru copii! Trebuie sa iti creezi un cont pe siteul de Poezie Romania si textele tale incadrate ca "poezii pentru copii" vor aparea si acolo si pe acest site.


Top Cultural Sites