Ru?ine! ?i înc? o dat? ru?ine!

În sfâr?it, am revenit ?i eu cu elef?n?elul la piept în camera mea ?i a p?pu?ilor mele. Aici am c?zut cu toatele de-acord s?-i d?m elef?n?elului un nume. L-am botezat Plastilic?. De ce Plastilic? ?i nu Humulic?? E la mintea oricui: provenea dintr-un bo? de plastilin? ?i nu, precum noi, dintr-un bo? de hum?. A trebuit s?-i g?sim un locu?or cât mai luminos.
?i i l-am g?sit. Era nu doar luminos, dar ?i înc?rcat de verdea?a proasp?t? a florilor de camer?. A?i ghicit: i-am f?cut loc pe pervazul ferestrei, unde a trebuit s? îndep?rt?m unul de altul dou? ghivece cu flori ag???toare, încât se formase deasupra lui o mic? bolt? din frunze. Puteai s? juri c? nimerise într-o jungl?. Dar ?i mai curios era c? acum Plastilic? ar?ta ceva mai m?ri?or decât atunci când l-am modelat din bo?ul de plastilin?. Ar?ta de parc? a? fi cheltuit de dragul lui o cutie întreag? de plastilin?, de?i cheltuisem ceva mai pu?in de jum?tate de cutie. ?i dac? la început îmi înc?pea în palm?, acuma, tâââta mare! aveam nevoie de ambele palme ca s?-l pot ?ine. Am observat c? ?i p?pu?ile erau uimite de aceast? cre?tere brusc?. ?i cum s? nu fie uimite, dac? îns??i trompa lui Plastilic? se alungise nefiresc de mult, fiindu-i acum pu?in încovoiat? spre gur? ca s? nu-i stea pe pervaz. ?i deodat?...
- Vai! au exclamat p?pu?ile!
- Vaaaiii! a miorl?it Anton.
?i asta pentru c? Plastilic? ne f?cuse ?mechere?te cu ochiul.
M?i s? fie!? L-am urm?rit apoi cu sufletul la gur? pân? seara târziu. I-am f?cut la rândul nostru de zeci de ori cu ochiul, dar n-a r?spuns. A?a ne trebuie! ne-am zis, dac? nu ne-a dus capul s?-i r?spundem atunci, imediat. C? doar a?a se face: se cuvine s?-i r?spunzi îndat? celui care î?i face cu ochiul, dac? vrei s?-i spui c? e?ti gata s?-i fii prieten. Am adormit convin?i c? ni se n?z?rise. Îns? când m-am trezit în zori, ce-am v?zut în alb?striul geamului? P?i, fojg?ia cineva printre frunzele florilor de camer?. Am coborât din a?ternut ?i m-am apropiat, pe vârfuri. Ca atunci când vrei s? afli dac? p?rin?ii au adormit ca s? po?i sta de vorb? cu p?pu?ile. ?i l-am surprins pe Plastilic? umblând cu trompa printre frunze ?i culegându-le pe cele care i se p?reau lui cam uscate. Le aduna grijuliu într-o movili?? pe pervaz. Ce mai! Î?i c?uta de-ale casei. Când mi-a sim?it respira?ia, a r?mas neclintit. Voia s?-mi dea de în?eles c? nu s-a mi?cat niciodat? din loc. Î?i închipuia c? m? poate p?c?li. Numai c? acum trompa lui, fa?? de cum i-o modelasem eu din plastilin?, era în?l?at? în sus. Mai mult decât atât, el st?tea doar pe picioarele din spate. Cum l-a prins clipa când i-am descoperit mi?carea. Iar picioarele din fa?? îi erau ridicate în sus, luându-se parc? dup? tromp?.
- Bine, Plastilic?, i-am zis, s? te v?d cât ai s?-mi stai tu a?a în pozi?ia asta.
?i m-am ?i retras, tot pe vârfuri, în a?ternut. Am stat, îns?, mereu cu ochii spre fereastr?. Îl pândeam. Continua s? stea neclintit. Statuet?, frate! M?car ia ?i pune-o pe pian, ca s? aib? de pe ce ?terge m?mica praful! Au trecut minute lungi, au trecut ore, s-au frecat p?pu?ile pe la ochi a somn, s-a plictisit ?i Anton de atâta pând?. Statueta r?mânea tot statuet?. Aduna praf. De fapt, se întâmplase oricum ceva deosebit. Era ca ?i cum ochii no?tri vedeau una, iar noi - alta. Ochii no?tri vedeau c? elef?n?elul crescuse într-o singur? noapte cât Anto în trei ani, pe când noi, st?pânii acelora?i ochi, o ?ineam una ?i bun? c? nu ?i nu: nu putea s? se întâmple una ca asta. ?i înc? chiar în apartamentul nostru. Se vedea îns? limpede ca bun? ziua (mai ales c? deja se ?i f?cuse ziu?) c? Plastilic? devenise mai mare chiar ?i decât cel mai mare ghiveci de pe pervaz: ghiveciul în care cre?tea b?trâna noastr? doftoroaie Aloia. Am încercat s?-l iau în bra?e. Dar, ?i-ai g?sit halterofil? din mine! Era atât de greu, încât pu?in r?m?sese s?-l scap ?i s?-mi zdrelesc degetele de la picioare. L-am l?sat în pozi?ia aceea neclintit?, apoi, pân? s?-mi iau ghiozdanul ?i s? plec la ?coal?, am tot a?teptat s? mai fac? vreo mi?care pe care s? o observ nu numai eu, dar ?i ceilal?i ai casei. Nu v? mai spun cât de dezam?gi?i au fost colegii de clas? când ?i-au dat seama c? nu venisem cu elef?n?elul la ?coal?. Cum de nu-l purtam cu mine, într-un buzunar undeva? Cum puteam s? le spun c? mi-ar fi trebuit un ghiozdan special ca s?-l pot t?bârci. Când am deschis ochii a doua zi, odat? cu cr?patul de ziu?, ce-am v?zut? În fereastr? se ?upurea printre frunze un ?arpe mai gros decât coada lui Anto. Un ?arpe care se strecura spre ghiveciul doftoresei Aloia ?i v?rsa la r?d?cina ei argint viu, sau cama a?a ceva. Eu îns? n-am ?ipat de spaim?, nu mi-am tras plapuma peste cap. M-am s?ltat într-un cot ?i am aruncat numaidecât spre el o privire aprig?. A?a cum ?tiam c? se face dac? vrei s? dobori un balaur. Privirea îmi era atât de aprig?, încât pe loc mi-am dat seama c? nu era nici un fel de ?arpe sau balaur acolo, ci doar trompa lui Plastilic?. Umbla cu trompa de la un ghiveci la altul ?i stropea florile. De unde lua ap?? P?i o sorbea din acvariu. Nici nu-i p?sa de zbaterile ?i de ?ipetele neauzite ale pe?ti?orilor care r?mâneau mai mult în rou? decât în ap?. I-am cerut s? înceteze, c? de nu - chem poli?ia! S-au trezit p?pu?ile, s-a trezit ?i Anto, care, bineîn?eles, au fost de partea mea.
- P?i, e frumos ce faci, Plastilic??
- S? sorbi tu chiar toat? apa de la gura pe?ti?orilor, l?sându-i numai cu aer de jur împrejur?
- ?i asta doar pentru c? ai o tromp? lung? ?i-?i po?i permite s? ?i-o bagi peste tot?
- Ru?ine, Plastilic?! Ru?ine c? începem traiul nostru în comun cu asemenea m?g?rii!
Pe scurt, i-am spus-o de la obraz fiecare în parte, dup? care eu am alergat s? aduc pentru pe?ti?ori rezerva de ap? de izvor ce o aveam într-un borcan. Când am revenit cu apa de izvor, Plastilic? ?edea a?ezat pe marginea pervazului ?i b?l?b?nea nec?jit din tromp? cu ochii pleca?i, cu urechile pleo?tite. Îl mustra con?tiin?a. Din când în când se uita pe furi? cum torn ap? în acvariu, fiind tot mai atras de veselia pe?ti?orilor. Dup? o vreme, m-a rugat s?-l ajut s? coboare de pe pervaz.
- Poftim, te ajut! ?i î?i dau voie s? te tol?ne?ti pe covor, dar s? ?tii c? în casa asta apa pentru flori se ia de la baie.
- Priiiceeeput-ai? a insistat Anto, apoi a l?sat-o mai moale ?i f?cu prezent?rile: Iooo – motan, eleee – p???pu?i, eiii – peee?tii?ori, eaaa – eleeev??? într-aaa paaatra!
- Salut! i-a r?spuns Plastilic? întinzându-i trompa spre l?bu?e. Io – elef?n?el! ?i a ?inut s? mai adauge: Da mâine-poimâne am s? m? fac elefant ?i-atunci mai st?m noi de vorb?. Deocamdat?, spune-mi unde-i u?a balconului?
- Uite-o, i-am ar?tat-o eu direct, f?r? miorl?ielile alintate ale lui Anto. ?i de ce, m? rog, ?i-ar trebui ?ie balconul?
- Cum de ce? s-a mirat Plastilic? de nepriceperea mea. Când am s? m? fac elefant ca to?i elefan?ii, m? tem c? n-am s? prea încap în camera asta. ?i-atunci am s? am chef s? ies la balcon, s?-mi trec trompa prin frunzi?ul copacilor. Am s? stau în camer? sau la balcon dup? cum mi-?i da de lucru!
- Lucru! Auzi, lucru! au chicotit p?pu?ile.
- Da, lucru, fetelor! Lucru! le-a spus-o cu mândrie Plastilic?. A?a cum nu pute?i voi s? tr?i?i f?r? joac?, elefan?ii nu pot tr?i f?r? lucru.
- Vaaai, fetelor, a exclamat o p?pu??, avem ?i noi un b?rbat adev?rat la cas?! Apoi l-a întrebat: Dar se poate... Se poate s? ne juc?m cu tine acuma, cât înc? e?ti elef?n?el?
- Acuma da, se poate... Mai ales c? pentru asta ne-au mai r?mas doar câteva zile. C? eu, dup? cum vede?i, tot cresc ?i cresc încontinuu.
- O, ca eroii din pove?ti. Cre?ti într-o zi cât al?ii într-un an.
- Cam a?a. Deci, s? ne gr?bim s? ne juc?m cât înc? sunt mic. Hei, viteazule, i s-a adresat el lui Anto, ia adu-mi un sc?unel, c? de când stau cu voi de vorb? m-am mai îngrelat cu câteva kilograme!


*Figurine din plastilin? de N.Popa
Cr?ciun Fericit tuturor celor marca?i de Pove?ti!

Colectia: Poezii pentru copii

Trimite si tu o poezie pentru copii! Trebuie sa iti creezi un cont pe siteul de Poezie Romania si textele tale incadrate ca "poezii pentru copii" vor aparea si acolo si pe acest site.