Domni?oar?, ordona?i!

În colaborare cu Alexandra Jugӑnaru.

„Am scris aceste rânduri cu gândul la bunici, oricare ar fi ei. De cele mai multe ori, uit?m c? nu se pot ?ine dup? noi ?i nu mai apuc?m s? le spunem cât de mult îi pre?uimˮ. (Alexandra)



Domni?oar?, ordona?i!


Leg?natul trenului ?i zgomotul ro?ilor m-au deranjat un timp, apoi am reu?it s? m? adaptez ?i s? r?mân cu gândurile mele. Eram convins? c? în compartiment vor exista persoane dornice de conversa?ii interesante, care ar face ca timpul s? treac? mai repede, dar nu a fost a?a. Fiecare dintre ei era indispus, împov?rat de propriile griji. C?l?toria dura câteva ceasuri bune, iar eu aveam timp s? meditez în voie.
Era pentru prima dat? când c?l?toream singur? ?i când participam doar eu la aniversarea bunicii. P?rin?ii au fost nevoi?i s? plece la o clinic? din Austria cu fratele meu mai mare, pentru un tratament care nu putea fi f?cut la noi în ?ar?.
Abia împlinisem paisprezece ani ?i, dup? vacan??, urma s? merg la ?coala Normal? de Fete, unde fusesem admis? dup? o selec?ie riguroas?, peste care nu credeam c? voi putea trece vreodat?. Cu toate c? r?zboiul se sfâr?ise cu aproape cinci ani în urm?, cl?direa liceului, care g?zduise comandamentul german, înc? era plin? de urme ale luptelor. Aveam ceva emo?ii pentru momentul când voi începe cursurile superioare, dar la mijloc era mult a?teptata vacan?? de var?, c?reia, de?i i se mai spune ?i ,,mare”, eu nu am sim?it niciodat? acest lucru.
Toate vacan?ele de var? încep cu aniversarea bunicii. Foarte rar se întâmpl? ca persoanele dragi ei s? lipseasc? de la acest eveniment. Locul în care tr?ie?te bunica este „de vis”. A fost transmis din genera?ie în genera?ie unor persoane care au ?tiut s?-l iubeasc? ?i s?-l între?in?. Unul dintre ace?tia a fost bunicul, care, din p?cate, s-a stins înainte de vreme. El a fost general al Armatei Române, un mare patriot, despre care toat? lumea are doar cuvinte de laud?. A murit în urma unor r?ni provocate într-o lupt? crâncen? în Primul R?zboi Mondial, când, pe linia frontului, chiar el conducea osta?ii. Generalii nu lupt? în linia întâi, dar el, prins în mijlocul unui atac inamic, nu s-a ferit s? pun? mâna pe arm?. Sanitarii i-au g?sit sub tunic? drapelul patriei, g?urit de gloan?e înainte ca acestea s?-i str?pung? pieptul. Acest drapel este p?strat de bunica la loc de cinste, al?turi de inelul cu diamante primit de la bunicul atunci când a cerut-o de so?ie.
Cu un scâr?âit prelung, trenul s-a oprit într-o gar? mic?. Peronul este plin de oameni care au tot felul de bagaje. Foarte mul?i poart? haine militare, iar mul?i dintre ei au infirmit??i.
Bunicul a murit cu gândul c? r?zboiul lui va fi ultimul ?i c? omenirea va g?si o solu?ie ca asemenea tragedii s? nu se repete, dar nu a fost a?a. Pasagerii au urcat gr?bi?i în vagoane ?i trenul s-a pus din nou în mi?care. Dup? pu?in? forfot? pe culoare, s-a a?ternut din nou lini?tea.
Casa bunicii este construit? pe un domeniu foarte vast. Locului acela pare s? nu-i lipseasc? nimic - aleea este str?juit? de rondele cu diferite specii de flori, iar la cap?tul acestora exist? mari spa?ii cu iarb? tuns? scurt ?i arbu?ti ornamentali. În spatele casei este livada. Î?i trebuie o zi întreag? s? identifici toate speciile de pomi fructiferi de acolo. Gr?dina ?i livada sunt între?inute de Ion, gr?dinarul, care, de?i lucreaz? cu d?ruire ?i este foarte priceput, nu iese niciodat? din cuvântul bunicii. Se ?tie despre el c? este orfan ?i c? a crescut la casa de copii, dar el nu vrea s? vorbeasc? despre aceste lucruri.
La extremitatea domeniului sunt grajdurile unde bunicul, mare iubitor de cai, avea o herghelie. Acum mai exist? doar patru cai ?i o mic? tr?sur?, atât de veche ?i cochet?, c? te trimite cu gândul la pove?tile cu prin?ese. Tot acolo este un lac limpede ?i curat unde, de pe un mic ponton din lemn, po?i s? pescuie?ti. Lacul, grajdurile, caii ?i calea?ca sunt îngrijite de mo? Laz?r. El a fost, înc? din tinere?e, ordonan?a bunicului. Nimic nu poate zdruncina respectul pe care înc? îl mai poart? mo? Laz?r bunicului, chiar ?i dup? ce acesta a murit, astfel c? bunica nu a trebuit s?-l corecteze sau s?-i repro?eze vreodat? ceva. Rela?ia mea cu mo? Laz?r este una deosebit? deoarece, înc? de mic?, am petrecut foarte mult timp împreun?. El crede despre mine c? sem?n foarte mult cu bunicul, c? sunt în aceea?i m?sur? milit?roas?, dar ?i blând?. De câte ori îl rog ceva, îmi spune: „Domni?oar?..., ordona?i!”.
U?a compartimentului s-a deschis brusc întrerupându-mi firul gândurilor:
- V? rog s? prezenta?i biletele! a spus controlorul.
Statura lui impozant? era în total? contradic?ie cu expresia fe?ei. Avea un aer ghidu? ?i p?rea, mai degrab?, un adolescent pus pe ?otii. A verificat fiecare bilet, perforându-l cu cle?tele acela special, dup? care a plecat în cel?lalt compartiment.
Privesc pe fereastr? ?i îmi dau seama, ca de fiecare dat?, c? înaintând spre nord la un moment dat natura se schimb?. Este o trecere pe care mul?i nu o observ?, dar pentru mine este evident?. E ca ?i cum ai trece o grani??. Iarba, copacii, frunzele ?i florile cap?t? via?? ?i parc? î?i transmit semnale s? te fac? s? con?tientizezi acest lucru. Ace?tia sunt identici cu cei din curtea buncii.
Bunica, de când o ?tiu, respect? un adev?rat ritual la acest eveniment ?i nu doar pentru c? este ziua ei de na?tere. Ea consider? c?, de fapt, este s?rb?toarea întregii familii. Este momentul când ne întâlnim cu to?i, povestim fiecare ce ni s-a mai întâmplat ?i, mai ales, ne aducem aminte de bunicul. Ea crede c? aceast? întrunire face ca familia s? fie mai unit?. Înc? de anul trecut lucrurile s-au schimbat pu?in. Veri?oara mea, Angela, a murit chiar când trebuia s? nasc?. Mai grav este c? odat? cu ea a murit ?i bebelu?ul. Na?terea lui era un eveniment a?teptat de întreaga familie. Acum, la aceast? aniversare, bunica ar fi fost s?rb?torit? ?i de primul ei str?nepot.
Povestea Angelei este foarte trist?. Cred c? cineva cu experien?? ar putea s? scrie o carte despre ea. S-a n?scut cu dou?zeci de ani înaintea mea ?i a fost prima nepoat? a bunicilor. A crescut ca un copil normal, dar, în timp, i s-ar fi dus vestea c? este urât? ?i neprietenoas?. Nu ?tiu dac? acesta este motivul, îns?, treptat, a devenit din ce în ce mai retras?, izolându-se de cei de vârsta ei. Timpul a trecut ?i toat? lumea credea c? o s? moar? fat? b?trân?. Într-o zi, la bunica a venit Dinu. Era agent de asigur?ri ?i i-a povestit buncii despre riscurile la care se expune dac? nu-?i asigur? averea. Bunica a în?eles pericolele care o pândesc ?i, dup? ce Dinu a f?cut o evaluare a întregii propriet??i, a încheiat o poli??. Atunci a cunoscut-o pe Angela.
Dup? alte câteva vizite în interes de serviciu, el a cerut mâna Angelei. Pentru p?rin?ii ei ?i chiar pentru bunica cererea era nea?teptat?, dar ?i binevenit?. Cum po?i refuza un b?rbat atât de elegant ?i de manierat? S-a f?cut nunt? mare ?i Angela s-a mutat împreun? cu so?ul ei la ora?. Recuno?tin?a familiei s-a materializat în multe daruri ?i bani în vederea achizi?ion?rii unei locuin?e ?i a unui automobil. La fiecare vizit? a lor, Angela se ar?ta fericit? ?i împlinit?, dar se pare c? lucrurile nu st?teau chiar a?a. Într-o zi ea s-a plâns unei m?tu?i c? Dinu nu e cel care se arat?, c? bea, îi plac jocurile de noroc ?i, odat?, când ea i-a cerut socoteal?, a lovit-o. Dup? moartea Angelei, Dinu a ?inut leg?tura cu familia ?i adesea a cerut bani cu împrumut pe care nu i-a mai înapoiat. Eu am p?strat mereu o rezerv? în ceea ce-l prive?te, de?i ?tie s? se fac? pl?cut ?i, uneori, pare o adev?rat? enciclopedie.
Un fluierat scurt al locomotivei m? face s? tresar. Acum realizez c? este gara în care trebuie s? cobor. Micu?a gar? pe care o cunosc atât de bine. Pân? la bunica, la Izvoare, mai sunt ?apte kilometri. Sunt sigur? c? mo? Laz?r nu a uitat de mine ?i m? a?teapt?.
Nici nu am coborât bine, c? l-am ?i z?rit pe peron. Era acela?i mo? Laz?r pe care-l ?tiu de atâta vreme, ?inându-se ?an?os, de?i a trecut de ?aptezeci ?i cinci de ani. Îl îmbr??i?ez, iar el îmi ia bagajele ?i pocnindu-?i c?lcâiele spune:
- Domni?oar?..., ordona?i!
- Vreau s? m? duci ca vântul sau mai bine ca gândul la bunica, pentru c? mor de foame! i-am r?spuns eu privindu-l cu admira?ie.
Tr?surica aceea, parc? venit? din poveste, a?tepta acolo ?i se vedea, ca de fiecare dat?, c? cineva pierdu-se mult timp cu aranjarea ei. Am urcat pe capr? lâng? mo? Laz?r, ca s? pot s?-l descos mai bine despre cele petrecute în lipsa mea. Drumul de ?ar? spre casa bunicii este plin de gropi umplute cu praf fin pe care copitele cailor îl transform? în mici nori?ori înec?cio?i, dar peisajul este unul cu adev?rat încânt?tor. Acest drum duce doar la casa buncii ?i foarte rar întâlne?ti pe cineva. La un moment dat, str?bate o p?durice ?i de fiecare dat? când trec pe aici nu m? pot ab?ine s? nu fac un popas. Mo? Laz?r ?tie acest lucru ?i a oprit f?r? ca eu s?-i mai spun. A s?rit sprinten de pe capr?, de parc? ar fi avut dou?zeci de ani, apoi m-a ajutat s? cobor. Privirea lui a r?mas r?t?cit? pentru un moment ?i am putut citi pe fa?a sa o triste?e f?r? margini:
- E?ti foarte trist ?i nu pot r?bda pân? ce nu-mi împ?r??e?ti ?i mie motivul triste?ii tale! i-am spus eu pe un ton care nu-i d?dea posibilitatea de a alege.
M-a luat de mân? ?i ne-am a?ezat pe iarb? la umbra unui stejar b?trân:
- Ei, domni?oar?, eu îs om b?trân ?i a?ezat ?i nu credeam c? sunt în stare s?-mi ies din fire în halul acesta, dar s? ?tii c? el m-a provocat.
- Cine, despre cine e vorba?
- Apoi, stai s?-?i povestesc: m-am trezit de diminea??, am hr?nit caii ?i i-am ?es?lat. Am preg?tit-o ?i pe Gilda ca s? fie curat?, pentru c? ?tiu c? abia a?tep?i s? vizitezi împrejurimile c?lare, apoi am zis s? m? ocup oleac? de tr?sura asta, c? nu mai umblase de mult.
Mo? Laz?r face o pauz? privind în gol, scoate un oftat adânc ?i, frecându-?i mâinile, continu?:
- Doar o clip? nu am fost atent la bidiviii ace?tia doi, pe care îi l?sasem dezlega?i ?i ei au plecat ?i nu s-au mai oprit decât în trandafirii bunicii tale. Am auzit eu într-un târziu larm? mare, de nu ?tiam ce se întâmpl?, dar când mi-am dat seama am alergat într-un suflet p?n? acolo. Or fi f?cut ei stric?ciuni, dar dac? Ion nu s-ar fi repezit spre ei cu o bât?, eu îi scoteam frumu?el de acolo, a?a cum ?tiu eu mai bine. El, din contr?, i-a speriat mai tare ?i nu m? întreba ce s-a ales din toat? gr?dina. Ion a zbierat la mine, a zis c? sunt „un b?trân neputincios ?i dac? tot nu sunt în stare s? am grij? de cai, s?-i las pe al?ii care se pricep mai bine”. Mie mi s-au întunecat min?ile ?i i-am zis, de?i nu cred o clip? acest lucru, c? „numai un copil orfan, crescut la casa de copii se poate comporta în felul acesta cu un b?trân”. Am mai zis eu, a mai zis el, de se adunase lumea acolo ca la circ. Pân? la urm?, a plecat gesticulând ?i spunând c? mie „doar moartea îmi poate închide gura”. Am scos încet caii din gr?din?, dac? aceea se mai putea numi gr?din?, ?i am plecat spre grajduri s? preg?tesc tr?sura. Nu voiam s? p??esc o ru?ine ?i mai mare, s? nu ajung la timp la gar?.
Apoi tace îngândurat, ne?tiind parc? ce s? spun?.
- Las?, mo? Laz?r! i-am spus eu. Gr?dina se repar?, am s? m? ocup chiar eu în vara aceasta. Cu vorbele de ocar? e mai greu, dar ?i acestea au leac.
Am plecat împreun?, având impresia c? discu?ia noastr? l-a mai lini?tit.
Bunica m? a?tepta în pragul casei ?i nu p?rea tulburat? de evenimentele care tocmai se petrecuser?. M-a îmbr??i?at, a?a cum numai ea ?tie s? o fac?, apoi m-a trimis în camera mea s? m? schimb ?i s? despachetez bagajele. De la fereastr? l-am v?zut pe Ion cum se chinuia s? salveze ce se mai putea din gr?dina de flori. Am coborât la mas? ?i am v?zut c? la buc?t?rie era agita?ie mare. De obicei, la aniversarea buncii vin în jur de treizeci de persoane, dar mâine lipsesc cu siguran?? p?rin?ii mei, fratele meu ?i, bineîn?eles, Angela, care nu mai este printre noi. Mai important? decât petrecerea în sine este întâlnirea din aceast? sear?, care se organizeaz? în chio?cul din curte. Aici, bunica îi invit? doar pe cei foarte apropia?i, adic? eu, fratele meu, p?rin?ii no?tri, p?rin?ii Angelei ?i o prieten? de suflet a bunicii. Pe la miezul nop?ii bunica se duce în cas? s? aduc? caseta cu drapelul bunicului ?i inelul de diamante, pe care doar atunci îl pune pe deget. Este convins? c? în acele momente bunicul coboar? printre noi, iar familia este întregit?. Eu cred c? în seara aceasta ?i sufletul Angelei ar trebui s? fie printre noi.
Ast?zi au sosit p?rin?ii Angelei ?i prietena buncii, iar mâine urmeaz? s? soseasc? Dinu ?i restul invita?ilor.
Timpul a trecut cu repeziciune, iar pe la zece seara, bunica ne-a invitat în chio?cul din curte. Acolo exist? un co? construit din pietre în care Ion a aprins un foc care s? ne apere de ?ân?ari. Ne-am a?ezat în jurul mesei rotunde, în mijlocul c?reia se afla o lumânare aprins?, iar fiecare are în fa?? nelipsita cea?c? de ceai cu ment?. Dinspre lac se aude în surdin? concertul nocturn al broa?telor. R?coarea nop?ii este foarte pl?cut?, iar bunica ne poveste?te cu voce domoal? întâmpl?ri pe care, de?i le-am auzit de mai multe ori, înc? m? fascineaz?. Aproape de miezul nop?ii bunica a spus:
- Este timpul s? vin? ?i bunicul printre noi…
S-a îndreptat spre casa cufundat? în lini?te ?i în acel moment s-a auzit un zgomot puternic de geam spart în mii de buc??ele. Am plecat ?i noi curio?i spre cas?, iar pe mine m-a trecut un fior pe ?ira spin?rii. Fereastra care d?dea spre livad? era deschis? cu geamul spart ?i curentul împingea perdeaua spre mijlocul camerei. Nu mai puteam înainta, deoarece exista pericolul s? ne r?nim, dar dup? câteva momente bunica a scos un ?ip?t scurt. A r?mas încremenit? cu mâna întins? spre dulapul în care ?inea drapelul ?i inelul cu diamante. Lac?tul micu? de argint fusese t?iat, iar inelul nu mai era la locul lui. Am sunat la poli?ie ?i dup? o jum?tate de or?, ni?te faruri care br?zdau întunericul ne-au anun?at c? ace?tia sosesc.
Inspectorul Iacob a studiat locul faptei ?i ne-a pus o mul?ime de întreb?ri. A l?sat jandarmul cu care venise s? ne p?zeasc? ?i a spus c? va reveni în zori. Am adormit foarte greu cu gândul la cele întâmplate, dar ?i cu teama c? un ho? d? târcoale casei. M-am trezit odat? cu primul cântat al coco?ilor ?i prima constatare a fost c? jandarmul se afla la postul s?u, iar locul faptei era perfect conservat. Am început s? cercetez împrejurimile ?i în momentul în care a venit inspectorul am putut s?-i dau câteva indicii pre?ioase. El m-a privit pe sub sprâncene ?i a spus:
- S? ?tii, domni?oar?, c? treaba aceasta nu e joac?!
A fotografiat dulapul cu l?c??elul rupt, podeaua unde se vedea perfect amprenta unei ghete, apoi, în spatele casei, înspre livad?, nu departe de ferastra spart? a g?sit o gheat? destul de uzat?, dar bine îngrijit?, dintre acelea care se folosesc în armat?. A cercetat toat? curtea, dup? care s-a îndreptat spre grajduri. Bineîn?eles, eu eram pe urmele lui ca s? nu-mi scape nimic din ce se întâmpl?.
La grajduri, u?a camerei în care locuia mo? Laz?r era deschis?, iar eu am intrat imediat dup? inspector. Acesta a încercat s? m? opreasc?, s? nu m? lase s? v?d, îns? eram atât de hot?rât?, încât a cedat. Mo? Laz?r era c?zut pe spate, f?r? suflare, cu piciorul drept sub el. Era îmbr?cat în haine de culcare, iar cele de care se dezbr?case erau aruncate în dezordine. Lâng? ele se afla o gheat? care sem?na izbitor cu cea g?sit? în gr?din?. A cercetat pu?in împrejurimile, apoi s-a îndreptat spre cas?. Eu luasem deja hot?rârea s? devin umbra lui. Inspectorul i-a cerut bunicii s?-i trimit? la interogatoriu pe to?i cei care s-au aflat în zon? cu o sear? înainte. Eram pierdut?. Cu siguran??, inspectorul nu-mi va permite s? asist, dar când bunica i-a pus la dispozi?ie, pentru interogatoriu, fostul birou al bunicului am ?tiut c? sunt foarte norocoas?. Acesta avea o u?? secret? care ducea direct în pivni?? ?i eu eram printre pu?inii care ?tiau acest lucru. M-am strecurat în grab? în pivni?? ?i am urcat scara ce ducea spre u?a secret?. Nu am avut timp s? m? preg?tesc înainte, a?a c? a trebuit s? bâjbâi pe întuneric. Mult? vreme scara aceasta nu a fost folosit? ?i toate pânzele de p?ianjen care s-au lipit de mine m-au f?cut s? cred c? nu voi putea rezista acolo mai mult de câteva clipe. Am uitat de p?ianjeni când a trebuit s? m? concentrez s? aud cât mai bine ce se discut?. Mi-am dat seama, dup? voce, c? vorbea Maria, fata din cas?, care a spus c? a încercat s? se culce pe la ora zece ?i când a tras draperia a z?rit la lumina lunii silueta lui mo? Laz?r prin livad?, apoi nu mai ?tie nimic pentru c? a adormit. A urmat Ion, care era de-a dreptul fâstâcit. A spus c? nu ?tie nimic pentru c? a adormit foarte repede din cauza oboselii. Nu a pomenit despre cearta cu mo? Laz?r.
Buc?t?reasa, foarte guraliv?, i-a povestit inspectorului c? s-a speriat foarte tare când s-a spart geamul ?i nu a mai putut închide ochii toat? noaptea. Este sigur? c? l-a v?zut pe Ion pe la trei diminea?a îndreptându-se spre poarta mare. Cu Ion se petrec lucruri necurate. De multe ori îl viziteaz? un b?trân cu barba neîngrijit?, care are un picior de lemn. Odat?, l-a ameni?at c? dac? nu-i d? bani, spune tot. În acel moment jandarmul a b?tut la u?? ?i i-a spus inspectorului c? s-a produs un accident grav ?i trebuie s? mearg? urgent acolo. Atunci mi-am dat seama c? eram complet amor?it? ?i abia puteam s? m? mi?c.
Lumina puternic? de afar? m-a orbit pentru câteva clipe. Am aflat c?, între timp, medicul legist luase corpul neînsufle?it al lui mo? Laz?r pentru autopsie.
Dup? plecarea precipitat? a inspectorului, mi-am amintit c? e ziua bunicii ?i eu nici m?car nu o salutasem. Era deja ora prânzului când primii musafiri au sosit. Rând pe rând, curtea s-a umplut de automobile. Au fost informa?i despre cele întâmplate ?i este greu de crezut c? petrecerea bunicii va putea fi una reu?it?. S-au format mici grupuri care analizau situa?ia din toate perspectivele, unii cu o imagina?ie care dep??e?te orice limit?. Ultimul sosit a fost Dinu pe care l-am întâmpinat la poart?. Costumul lui, alt?dat? impecabil, era pr?fuit ?i ponosit. S-a a?ezat pe banca din apropiere s?-?i mai trag? sufletul, iar eu l-am privit întreb?toare. Automobilul lui s-a defectat chiar înainte s? plece ?i a trebuit s? vin? cu trenul de ora doisprezece, pe care a fost norocos c? l-a mai prins. Peste toate acestea, era sup?rat c? mo? Laz?r nu l-a a?teptat la gar?, de?i sunase s? anun?e c? vine cu trenul. A trebuit s? str?bat? ?apte kilometri pe jos, iar acum ?chiop?teaz? ?i nu-?i mai simte picioarele. Cu pu?in noroc, l-ar fi putut ajunge unul din musafirii care au venit cu ma?ina, dar ace?tia au fost foarte punctuali, spre dezam?girea lui.
- Îmi pare r?u s? te anun? c? mo? Laz?r n-o s? te mai a?tepte niciodat? la gar?, nici pe tine, nici pe mine, nici pe altcineva de acum în încolo, pentru c? a murit! i-am spus eu cu ochii plini de lacrimi.
Atunci el m-a îmbr??i?at încercând s? m? consoleze:
- Nu se poate, nu se poate! Era înc? în putere!
- Ba se poate, s-a dus, nu mai e…
Era ?i el foarte afectat ?i a spus c? acum nu-?i dore?te decât s? se odihneasc?, drept pentru care l-am condus spre cas?. I-a transimis bunicii ur?ri de s?n?tate ?i via?? lung?, apoi s-a retras în camera de oaspe?i.
Spre sear?, inspectorul Iacob a revenit. Era foarte obosit, iar eu, curioas?, l-am întâmpinat dorind s? aflu prima ce s-a întâmplat. El parc? mi-a citit gândurile ?i mi-a spus direct:
- A fost un accident feroviar. Un copac s-a rupt ?i a c?zut peste linia ferat?. Trenul de doisprezece a deraiat când mai avea dou?zeci de kilometri pân? la gar?. Din fericire, nu au fost victime, dar au trebuit f?cute ni?te investiga?ii. Dac? ?i-ai propus s? pleci zilele acestea vei fi nevoit? s?-?i schimbi planurile.
- Dar cu mo? Laz?r...? am întrebat eu cu sufletul la gur?.
- Aceasta este o alt? problem?, va trebui s? vorbesc cu bunica ta! a r?spuns el schimbându-?i tonul.
L-am înso?it pe inspector, împreun? cu cei doi jandarmi, pân? la bunica.
- Ei, domnule inspector, a?i descoperit? Ce s-a întâmplat cu Laz?r al nostru?
- Din p?cate, toate dovezile îl incrimineaz? pe Ion. Se pare c? el este f?pta?ul. Va trebui s?-l arest?m pân? la finalizarea anchetei. Medicul legist a constatat c? mo? Laz?r a fost ucis prin asfixiere.
Cei doi jandarmi s-au dus spre Ion, apucându-l fiecare de câte un bra?, iar el, buim?cit, nu a reu?it decât s? îngâne:
- Eu nu, eu nu…!
Ma?ina poli?iei a plecat, iar bunica, vizibil tulburat?, privea îngrozit?, a?a cum nu o mai v?zusem niciodat?.
Pe mine m-a cuprins o nelini?te, ca aceea din ziua examenelor ?i, dintr-o dat?, m-am trezit alergând spre grajduri. Am scos-o pe Gilda ?i am încercat s? pun ?aua pe ea. Era foarte grea ?i nu am reu?it de prima oar?. „Ce bine era când f?cea mo? Laz?r aceste lucruri…”. Am înc?lecat ?i am sim?it cum Gilda îmi cite?te gândurile. Am pornit în galop, urm?rit? de privirile îngrijorate ale invita?ilor. M? sprijineam în sc?ri cu obrazul lipit de grumazul Gildei, c?reia îi ?opteam: „ Ajut?-m?, Gilda, ajut?-m?!”
Mi-am dat seama c? ?aua nu era fixat? bine, c?ci, din grab?, nu strânsesem bine chinga, dar nu aveam vreme s? m? opresc. Când am ajuns la gar? se întunecase de-a binelea, iar Gilda era toat? numai spume. Am l?sat-o s? se odihneasc? doar atât timp cât am vorbit cu ?eful de gar?, apoi am plecat spre sat. Nu mai fusesem de mult timp în acele locuri, dar speram s?-l g?sesc pe b?trânul cu picior de lemn ?i barb? neîngrijit?, doar pe baza semnalmentelor. La întoarcere, am parcurs drumul spre cas? tot în galop. Sim?eam c? ?i Gilda este la cap?tul puterilor, dar era deja trecut de miezul nop?ii, iar eu nu eram deloc prieten? cu întunericul. În p?duricea în care doar cu pu?in timp în urm? st?team cu mo? Laz?r la taclale, Gilda s-a speriat de ceva din întuneric ?i a p?r?sit drumul. A coborât printre copaci, iar chinga, pe care nu m? învrednicisem s? o strâng mai bine, a cedat ?i de atunci nu-mi mai amintesc nimic.
M-am trezit într-un pat confortabil care nu-mi era deloc str?in. Mi-am dat seama c? m? aflu în camera mea din casa buncii ?i c? o mul?ime de ochi sunt a?inti?i spre mine. Doctorul, care st?tea la c?p?tâiul meu, s-a ridicat ?i privind spre bunica a spus:
- Este bine! Acum pute?i vorbi cu ea.
- Ne-ai speriat r?u de tot, m-a dojenit cu blânde?e bunica.
- Dar..., ce am f?cut? am întrebat eu cu voce nesigur?.
- Asear?, înainte s? se întunece, te-a v?zut toat? lumea cum ai plecat în mare vitez?. Am crezut c? vrei s? evadezi cu gândurile tale ca ?i alt?dat?, dar când am v?zut c? întârzii am ?tiut c? s-a întâmplat ceva ?i l-am anun?at pe domnul inspector. Te-a c?utat cu toat? jandarmeria ?i noroc c? Gilda le-a ie?it în cale. Nu i-a l?sat pân? nu au ajuns la tine. Acum, slav? cerului c? e?ti teaf?r?!
Vorbele bunicii parc? m-au adus cu picioarele pe p?mânt ?i am privit c?tre inspectorul Iacob:
- Domnule inspector, Ion este nevinovat! Trebuie s?-l elibera?i imediat!
- Eii...! Te pomene?ti c? ?tii ?i cine e adev?ratul criminal! r?spunde inspectorul cu ironie în glas.
- Da! Cu siguran??! Uciga?ul este în aceast? camer?. El a furat ?i inelul bunicii.
Pentru o clip?, to?i cei din camer? s-au uitat surprin?i unii la al?ii.
- Adev?ratul criminal este Dinu! am continuat eu cu fermitate. Pe el trebuie s?-l aresta?i!
Acesta, încremenit de surprindere, cu b?rbia tremurând?, reu?e?te s? spun?:
- Se vede c? te-ai lovit r?u la cap.
- Pot s? dovedesc! am spus eu uitându-m? spre inspector.
Dinu d? s? ias? din camer?, dar cei doi jandarmi îi blocheaz? calea. Toat? lumea avea privirea a?intit? spre mine. Pe fa?a lor se citea uimirea ?i, totodat?, ner?bdarea de a afla adev?rul. Am ?tiut acest lucru ?i am f?cut o pauz? destul de lung?, astfel încât s? le fie clar tuturor cine de?ine controlul, apoi am spus:
- Informa?ia pe care mi-a dat-o domnul inspector referitoare la accindentul feroviar m-a condus la concluzia pe care v-o împ?rt??esc acum. ?irul evenimentelor a fost urm?torul: Dinu a ajuns la bunica cu automobilul personal cu câteva ore înaintea mea ?i l-a dosit pe undeva prin împrejurimi. Sunt sigur?, domnule inspector, c? acesta va fi g?sit de jandarmi la o cercetare mai atent?. A a?teptat s? se întunece ?i, dup? ce mo? Laz?r a adormit, s-a dus s? îi îmbrace hainele. Aveau aceea?i statur? ?i astfel se putea strecura f?r? s? fie recunoscut. A fost v?zut de camerist? în livad?, iar aceasta este convins? c? era mo? Laz?r. B?trânul s-a trezit ?i l-a surprins pe Dinu în timp ce îi îmbr?ca hainele. L-a luat la rost, iar el s-a panicat. I-a acoperit gura f?r? s? realizeze c? violen?a gestului v-a avea consecin?e fatale. Acum nu mai putea da înapoi. De fapt, scopul lui era s? fure inelul bunicii care ar mai fi închis pentru o vreme gura creditorilor. A stat ascuns în livad? pân? când noi ne-am adunat la chio?c ?i nimeni nu se mai plimba prin cas?. Cuno?tea cu exactitate ritualul bunicii ?i momentul era perfect pentru ac?iunea lui. L?c??elul de argint i-a creat ceva probleme, iar când bunica s-a îndreptat spre cas? a s?rit pe geamul pe care intrase, l-a lovit ?i l-a spart. A alergat spre livad?, a pierdut un bocanc pe care nu-l legase bine, dar nu s-a oprit. Ajuns la grajduri, ?i-a schimbat din nou hainele ?i pentru c? ?oseta lui nu mai putea fi înc?l?at?, a hot?rât s? le împrumute pe ale b?trânului. Din grab?, a uitat s? o încal?e ?i pe cea de la piciorul stâng ?i are, chiar ?i acum, ?osete diferite. Am observat acest lucru când l-am întâlnit prima dat? ?i am stat de vorb? pe banc?. Acolo mi-a servit povestea cu mersul pe jos de la gar?, iar eu chiar l-am comp?timit.
Toat? lumea ?i-a îndreptat privirea spre Dinu. Acesta era pr?bu?it în fotoliu f?r? s? poat? s? scoat? vreun cuvânt. ?osetele de culoare diferit? cu care era înc?l?at atr?geau acum aten?ia oricui.
- Am plecat cu Gilda la gar? ca s? m? asigur dac? Dinu putea veni cu trenul de ora doisprezece, dup? cum spusese, apoi am fost la postul telefonic de unde am aflat c? nici m?car nu sunase s? anun?e c? vine cu trenul.
- Dar Ion? a întrebat bunica, vizibil afectat?.
- Povestea lui este trist?! am spus eu. Ion merit? tot respectul nostru. El are în sat, de mai mult? vreme, o prieten?. Se întâlne?te cu ea în zilele lui libere. Aceasta i-a d?ruit un copil care are acum aproape doi ani. Tr?ie?te doar cu tat?l ei invalid, care este veteran de r?zboi. Nu au niciun venit, iar Ion face mari eforturi ca s?-i ajute. Ar vrea s? se c?s?toareasc?, s? poat? avea grij? de familie, dar nu a avut niciodat? curajul s?-i vorbeasc? bunicii despre problemele lui. Se temea ca nu cumva s? r?mân? f?r? slujba pe care el o îndr?ge?te atât de mult ?i f?r? singura lor surs? de venit.
Pentru prima dat? am sim?it cum inspectorul m? prive?te cu admira?ie. A venit c?tre mine ?i mi-a întins mân? cu un aer sobru:
- Mul?umesc pentru ajutor! Mi-ar pl?cea s? m? vizitezi la postul de poli?ie. Am putea face un schimb de impresii ?i, de ce nu, un schimb de experien??.
Bunica m? ia de dup? umeri ?i îi spune inspectorului:
- Domnule inspector, mai am o ultim? rug?minte. A? vrea, atunci când îl aduce?i pe Ion acas?, s? vin? împreun? cu viitoarea lui familie. Îi vom ajuta s?-?i construiasc? o cas? pe malul lacului.
Inspectorul a încuviin?at ?i a plecat spre ma?in? împreun? cu Dinu, încadrat de cei doi jandarmi. Acesta era palid ?i gârbovit, lipsit de orice expresivitate. P?rea un om de nimic, dar, de fapt, asta ?i era.
Înmormântarea lui mo? Laz?r a fost una simpl?, a?a cum ?i-ar fi dorit ?i el. Eu am r?mas mult? vreme singur?, dup? ce to?i ceilal?i plecaser?. Am stat cu ochii închi?i ?i am rememorat toate clipele minunate petrecute împreun?, iar el, în loc de bun r?mas, nu a uitat s?-mi spun?, b?tându-?i energic c?lcâiele: „Domni?oar?..., ordona?i!”.

Colectia: Poezii pentru copii

Trimite si tu o poezie pentru copii! Trebuie sa iti creezi un cont pe siteul de Poezie Romania si textele tale incadrate ca "poezii pentru copii" vor aparea si acolo si pe acest site.