Cerbul fermecat

Cerbul fermecat

de Victor Eftimiu

Era odat? un împ?rat care avea nenum?rate mo?ii, p?duri, vii ?i ele?tee. St?pânea multe sate ?i târguri. ?i îl chema împ?ratul Negur?.
Mii ?i mii de ??rani trudeau pe p?mântul lui.
V?tafi cu bice plumbuite b?teau pe ace?ti muncitori ai ?arinei, lovindu-i f?r? mil? c?nd nu mai puteau ?i c?deau de osteneal? ?i de ar?i??, pe brazda ?i pe holda-ncins? de soarele amezii.
Iar Negur?-Împ?rat tr?ia numai în bel?ug, în ospe?e ?i desf?t?ri, f?r? s?-i pese de cei care se istoveau adunându-i atâtea bog??ii.
Îi luaser? spaima nu numai oamenii de pe mo?iile sale, dar ?i s?lb?ticiunile codrilor, p?s?rile cerului ?i pe?tii din fundul apelor pe care îi vâna cu plasa ?i cu undi?a, iar cerbii ?i c?prioarele cu s?geata ?i cu furca. Avea ?oimi cu care pleca dup? potârnichi ?i iepuri ?i cai sprinteni cu care alerga prin v?ile mun?ilor ?i prin desi?urile p?durilor, urm?rind mistre?ii lupii, ur?ii, vulpile ?i alte lighioane.
Nu era r?u s? mai nimiceasc? acele lighioane v?t?m?toare, dar lui îi pl?cea mai mult s? fug?reasc? ?i s? ucid? nevinovatele c?prioare ?i cerbii b?trâni, cu coarne mari ?i frumoase care nu f?ceau r?u nimanui.
Negur?-Împ?rat avea un singur b?iat, pe care îl iubea ca lumina ochilor ?i c?ruia voia s?-i lase bog??ia lui, precum ?i puterea de st?pânitor al acelor ?inuturi.
B?iatul mo?tenise de la tat?-s?u patima vân?toriei. Alerga de diminea?? pân? seara, cu o mul?ime de fl?c?i arga?i ?i h?ita?i, adic? oameni care goneau fiarele ?i le aduceau în b?taia arcului sau a suli?ii. Se afunda în codrii neumbla?i, pe unde picior de om nu c?lcase vreodat?. Nu-l însp?imântau întunecimile p?durii, stejarii tr?sni?i ?i schimonosi?i, pe?terile, stâncile înalte de pe marginea pr?pastiei f?r? fund. C?ta mereu lucruri tot mai ascunse, primejdii tot mai mari, fiare tot mai s?lbatice.
Într-o bun? zi b?iatul nu s-a mai întors acas?. Degeaba iscodi, degeaba pedepsi Negur?-Împ?rat pe înso?itorii fl?c?ului, c? nici unul nu ?tia unde pierise îndr?zne?ul vân?tor. A trecut o zi, au trecut dou?, au trecut nou? ?i b?iatul nu s-a mai întors. Mult l-a jelit b?trânul, multe lacrimi a v?rsat de dorul copilului pierdut!
Credea c? o s? moar? de inim? rea. Îi venea s?-?i pun? cap?t zilelor, la gândul c? feciorul s?u drag, singurul mo?tenitor, se rostogolise în cine ?tie ce pr?pastie sau fusese ucis de tâlhari, sau sfâ?iat de lighioanele v?g?unilor.
“Cine ?tie ce zimbru l-a spintecat - gândea el, cine ?tie ce urs l-a strâns în bra?e de i-au trosnit oasele”.
Ca s? mai uite de amar Negur?-Împ?rat c?uta tot felul de cazne ?i desf?t?ri. Parc? tot vân?toarea era cea mai crâncen?, c?-i fura gândurile, îi mai astâmp?ra dorul ?i jalea. Din zorii zilei, pân? în faptul nop?ii, b?tea b?trânul coclaurile, tr?gea f?r? mil? în orice vietate îi ie?ea în cale, fie c?prioar?, fie viezure, fie gu?ter, fie porumbel s?lbatic, fie nevinovat? turturea.
Într-o zi, se pomeni fa?? în fa?? cu un cerb tân?r ?i frumos, care-l privi cu ochii plini de lacrimi, parc? rugându-l s?-l cru?e. Dar împ?ratul neîndurat întinse arcul ?i trase o s?geat? care nimeri chiar în grumazul s?lb?t?ciunii. Cerbul o lu? la goan?, împ?ratul dup? el. Au alergat a?a, amândoi, pân? ajunser? la marginea p?durii. Acolo era coliba unui p?durar.
Cerbul s?ri gardul ?i se ascunse în dosul colibei.
La vederea jivinei cu ochi rug?tori, p?durarul se apropie cu blânde?e de cerb din gâtul c?ruia picurau broboane mari de sânge.
Îi scoase cu bini?orul s?geata din grumaz, îi sp?l? rana ?i i-o leg?. Iar s?lbaticiunea, cu un semn de mul?umire, îngenunche în fa?a mo?neagului ?i-i linse mâna dreapt?, mâna care-l îngrijise ?i-l t?m?duise.
În aceea?i clip? intr? în ograda p?durarului împ?ratul cel r?u, urmat de ceata de h?ita?i.
• Adu cerbu-ncoace! strig? el
• N-am nici un cerb de dat! r?spunse mo?ul.
• E cerbul meu, eu l-am s?getat! strig? Negur?-Vod?.
• Se prea poate, dar eu l-am sc?pat de la moarte ?i nu ?i-l dau.
• Neru?inatule, mi?elule, tic?losule! url? împ?ratul. Nu ?tii cu cine vorbe?ti. Eu sunt împ?ratul tuturor acestor ?inuturi... ale mele sunt p?mânturile, v?ile, p?durile ?i mun?ii ace?tea, cu toate jivinele ?i oamenii ce tr?iesc pe ele. Eu sunt st?pânul t?u, b?trâne f?r’de minte! Supune-te, c? de nu...
• Vei fi mata st?pânul acestor ?inuturi, dar în ograda ?i-n coliba mea, eu sunt st?pânul! r?spunse mo?neagul cu seme?ie. ?i se puse în fa?a cerbului ocrotindu-l.
Mânios din cale afar?, împ?ratul porunci slugilor s? pun? mâna pe b?trân, s?-l lege, s?-l bat? ?i s?-i ia vânatul.
Dar, în clipa când slugile boiere?ti se apropiau de pândar, s? îndeplineasc? porunca st?pânului, ce le fu dat ochilor s? vad?? Cerbul se apropie de împ?rat ?i începu s? vorbeasc?:
• Opre?te-te st?pâne; opre?te-te tat?!
?i abia rosti cuvântul tat?, c?-i c?zur? coarnele ?i pielea de pe el ?i se ivi b?iatul crezut atâta vreme mort.
Negur? se trase câ?iva pa?i înapoi, de mirare ?i de bucurie. B?iatul mai vorbi:
• L?sa?i-l pe b?trân în pace, mul?umi?i-i c? m-o sc?pat de la moarte! Dac? nu era el, t?ticule, nu-?i mai vedeai b?iatul niciodat?. ?i b?iatul povesti tat?lui s?u ce se întâmplase:
Precum ?tii, m? afundasem în codru, la vân?toare, ?i am tras cu arcul într-o c?prioar?. Dar s?geata mi-a luat-o vântul ?i a zburat în sus de nu s-a mai v?zut. O lumin? orbitoare se f?cu în întunericul dintre copaci ?i din mijlocul acelei lumini v?zui chipul frumos al unei zâne.
• Eu sunt Zâna P?durii - vorbi acea ar?tare, ?i am venit s? te pedepsesc pe tine ?i pe tat?l t?u, ca s? ?ti?i ?i voi ce e durerea. S? afle ?i taic?-tu suferin?a de a-?i pierde copilul. S? i se mai moaie inima ?i lui Negur?-Vod?, care nu face altceva decât s? prigoneasc? oamenii ?i dobitoacele! Apoi ridicând toiagul, Zâna P?durii f?cu câteva semne în jurul capului meu.
• Te prefac în cerb - strig? ea - ?i cerb ai s? r?mâi pân?-n ziua când vei cunoa?te r?utatea celor puternici ?i bun?tatea celor slabi.
Blestemul zânei s-a împlinit. Ast?zi am cunoscut durerea s?ge?ii tale, o puternice tat?, ?i am cunoscut alinarea pe care mi-a adus-o bietul p?durar b?trân ?i s?rac...
Mul?ume?te-i c? a fost om de omenie ?i m-a îngrijit, ?i f?g?duie?te-mi c? nu vei mai ridica niciodat? arcul împotriva necuvânt?toarelor, lighioane ale p?durii ?i ale cerului.
Negur?-Împ?rat începu s? plâng? ?i-i f?g?dui b?iatului tot ce-i ceruse. Mai ceru iertare b?trânului pândar, îi dete o pung? cu bani, î?i strânse copilul în bra?e ?i plecar? amândoi, f?când jur?mânt s? fie mai buni ?i mai milo?i cu s?lb?ticiunile p?durii, cu zbur?toarele v?zduhului ?i cu pe?tii din adâncul apelor.
S-au ?inut de leg?mânt, n-au mai vânat cerbi ?i c?prioare, dar cu oamenii tot atât de crud se purta Negur?-Vod?. Îi punea s? munceasc? f?r? nici o r?splat?, îi scotea mereu datori, le cerea alte noi dobânzi ?i d?ri, pân? când, într-o zi, nemaiputând r?bda, oamenii s-au r?sculat, l-au prins ?i l-au legat fedele?, cerând judecat? pentru faptele sale neomene?ti.
Cl?ca?ii de pân’atunci, dezrobi?i de ap?sarea unui singur om, se unir? ?i începur? s? munceasc? folosindu-se ei acum de rodul muncii lor.
Iar feciorul Împ?ratului Negur?, nemaiavând ce face, ?i trebuind s? aib? ?i el un rost pe acest p?mânt se duse la marginea p?durii, unde tr?ia cu baba lui pândarul cel sc?pase când era cerb, ?i-l rug? s?-l primeasc? în coliba lui, ca odinioar?, ?i s?-l foloseasc? ?i pe el la gospod?rie.

Colectia: Poezii pentru copii

Trimite si tu o poezie pentru copii! Trebuie sa iti creezi un cont pe siteul de Poezie Romania si textele tale incadrate ca "poezii pentru copii" vor aparea si acolo si pe acest site.