Când st?pânul nu-i acas?

În odaie lini?te. Lini?te ?i-un miros! Pe poli?a din dreapta, pe o farfurie, st? uitat? o bucat? de ca?caval. Mirosul de brânz? proasp?t? a str?b?tut pân? la cel mai îngust col?i?or al casei. ?i din gaura lui, din gaura de dup? sob?, ?oricelul nu-?i mai g?se?te locul. Parc?-l trage cineva de musta?? afar?. S? ias?, s? nu ias?? Mai bine s? se astâmpere. S? se astâmpere u?or de zis; dar ca?cavalul? Vezi, asta-i asta: ca?cavalul. S?-nchid? ochii. I-a închis. Prostul! Dar ce, cu ochii miroase? ?i brânza-i proasp?t?. Mai mâncase a?a bun?tate acum vreun an. Dar parc? nu-l momise într-atâta ca acesta de acum. S? încerce. Face câ?iva pa?i, m?run?i, pân?-n marginea ascunz?torii lui. M?car s-o vad?. Unde o fi? De unde-l vr?je?te, din ce col? îl pofte?te cu atâta st?ruin?? la dânsa? A! Uite-o colo pe farfurie. Dac?-ar îndr?zni! Dar cum? S? mearg? mai întâi pe lâng? perete pân? la divan. A?a, bun! Pe urm?... Pe urm? pe unde s-o ia? Pe lâng? dulap? Nu. Pe dup? jil?ul cela? Nici a?a. Atunci? P?i, lucrul cel mai bun e s? se suie de-a dreptul pe perdea ?i de acolo s? treac? pe marginea l?vicerului din perete pân? la poli??. ?i-odat? la ca?caval, las?, n-are el nevoie s?-l înve?e al?ii ce s? fac? cu dânsul... Dar motanul? E-hei! La dânsul nu se prea gândise. ?i, doamne, mul?i fiori i-a mai vârât în oase motanul cela. Dar poate nu era în odaie! Ha! Nu era? Ori?icum, s? mai a?tepte pu?in, s? vaz?, nu se mi?c? nimeni, nu-l pânde?te cineva?
Cum s? nu-l pândeasc?! Dar de când a?teapt? motanul prilejul s? puie laba pe bietul ?oricu?. Dac? nu mâncase el ca?cavalul, c?ci mirosul cela îi zbârlise ?i lui must??ilor, p?i nu-l mâncase tocmai pentru asta; s?-l momeasc? pe lacomul din gaur?. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni ?i lucio?i ca sticla, cu must??ile întoarse, sub?iri ?i ascu?ite ca oasele de pe?te, st? neclintit, dup? perna de pe divan, ?i a?teapt?. L-a z?rit. Uite-l, îi vede m?rgelele ochilor. Iese? Iese oare? Da, da! A?a, înc? un pas, înca unul, doi, a?aa!
Dintr-o s?ritur? a fost cu laba deasupra lui.
Bietul ?oricu? n-avusese vreme nici s? treac? dincolo de sob?. Îl apas? pu?in cu unghiile, apoi, repede, îl ia între labele dinainte, îl str?nge, de drag ce-i, îl r?suce?te în aer ?i-l las? ame?it pe podele. ?i-l prive?te gândind: “Ca?caval ?i-a trebuit? Poftim ca?caval! Doamne! Ce bun o s?-mi par? mie dup? ce te-oi cr?n??ni”. Dar mai întâi s? se mai joace pu?in cu dânsul.
Îl pune pe picioare, îl las? s? se dezmeticeasc?, s?-ncerce s? fug?, ?i iar vrea s?-l prind? în cle?tele labelor. Dar ce se-aude? Un dup?it gr?bit în sal?. Vai, e Corbici, câinele! Nu-i vreme de pierdut! Din dou? s?rituri, motanul e în ocni?a sobei, iar ?oarecele, mirat c? scap?, z?p?cit, cum poate, o ?terge în gaura lui.
Corbici vine, nebun ca-ntotdeauna; în mijlocul od?ii se opre?te, adulmec? lacom mirosul de ca?caval, apoi, z?rind motanul, se repede ?i latr? cu cu înver?unare. Ar s?ri în ocni?? dar e prea sus. Se sprijin? pe labele de dinainte, tremur?, casc?, de nelini?tit ce-i, mârâie ?i latr?. Apoi tace ?i cu ochii a?inti?i la motan a?teapt? s? coboare. Numai uneori întoarce capul spre poli?a de unde brânza parc?-l ademene?te. ?i astfel, câte?trei du?manii: ?oarecele în gaur?, motanul în ocni?? ?i câinele în mijlocul od?ii, se pândesc munci?i de acela?i gând.
Dar pa?i ap?sa?i cutremur? sala. Ce! St?pânul! Repede atunci motanul se înghesuie?te ?i mai în fund, iar câinele o ?terge sub divan; numai ?oarecele, mic cum era, r?mâne la locul lui. St?pânul intr?, obosit de munc?, î?i arunc? p?l?ria pe un scaun, apoi, mirosind, i se face foame; se-ndreapt? spre poli??, ia felia de ca?caval, taie o bucat? de pâine ?i mu?când, când dintr-una când dintr-alta, m?nânc? din plin cu poft?.
?i din trei p?r?i, trei perechi de ochi îl urm?resc cu pizm?.

Colectia: Poezii pentru copii

Trimite si tu o poezie pentru copii! Trebuie sa iti creezi un cont pe siteul de Poezie Romania si textele tale incadrate ca "poezii pentru copii" vor aparea si acolo si pe acest site.