Micul cerceta? lombard

În 1859, în timpul r?zboiului pentru eliberarea Lombardiei, la câtea zile dup? b?t?lia de la Solferino ?i San Martino, unde francezii împreun? cu italienii i-au învins pe austrieci, într-o frumoas? diminea?? de iunie, un mic pluton de cavaleri?ti din Saluzzo înainta la pas, pe o c?rare singuratic?, spre pozi?iile inamice, explorând cu aten?ie locurile pe unde treceau. Plutonul era condus de un ofi?er ?i un sergent. To?i priveau înainte, în dep?rtare, f?r? s? clipeasc?, mu?i, preg?ti?i ca de la o clip? la alta s? apar? printre copaci uniformele albe ale avanposturilor du?mane. Tot mergând a?a, au ajuns lâng? o c?su?? ??r?neasc?, împrejmuit? de frasini. În fa?a ei, singur- singurel, un copil de vreo doisprezece ani, î?i cioplea cu un cu?it o ramur?, ca s?-?i fac? un bastona?; de la o fereastr? a casei, atârna un steag mare, tricolor; dar în?untru nu mai era nimeni, c?ci ??ranii, dup? ce puseser? drapelul la fereastr?, fugiser? de teama austriecilor. De îndat? ce i-a v?zut pe c?l?re?i, b?iatul a aruncat be?iga?ul ?i ?i-a scos bereta. Era un b?iat frumos la înf??i?are, îndr?zne?, cu ochii mari, alba?tri, cu p?rul blond l?sat în plete: purta c?ma?a descheiat? de i se vedea pieptul gol.
- Ce faci aici? l-a întrebat ofi?erul, tr?gând h??urile calului. Cum de n-ai fugit împreun? cu familia ta?
- Eu n-am familie, r?spunde b?iatul, sunt un copil g?sit, al nim?nui. Muncesc cât pot pentru cine se nimere?te. Am r?mas aici ca s? v?d cum e r?zboiul.
- Ai v?zut trecând austrieci?
- Nu. De trei zile.
Ofi?erul st?tu pu?in pe gânduri, apoi se d?du jos de pe cal ?i l?sându-i pe solda?i acolo, cu fa?a spre inamic, intr? în cas? ?i se sui pe acoperi?. Casa era joas?; de pe acoperi? nu se vedea la prea mare distan??.
- Ar trebui s? m? urc în pom, spune ofi?erul, dându-se jos de pe acoperi?.
Chiar în fa?a b?t?turii se ridica un frasin, foarte înalt ?i ml?dios, care-?i leg?na vârful ramurilor în albastrul cerului. Ofi?erul se uita când la copac când la solda?i, se gândi pu?in ?i apoi dintr-o dat? îl întreab? pe b?ie?a?:
- Tu ai vedere bun?, ?trengarule?
- Eu? îi r?spunse b?iatul. Eu v?d vr?biu?a de la o po?t?.
- Vrei s? fii bun s? te sui în vârful copacului?
- În vârful copacului de acolo? Într-o clip? sunt sus!
- ?i o s? fii tu în stare s?-mi spui tot ceea ce vezi tu de acolo, de sus, dac? sunt solda?i austrieci pe acolo, nori de praf, pu?ti str?lucind în soare sau cai?
- Bineîn?eles c? o s? fiu în stare.
- Cam ce-ai vrea tu, ca s?-mi faci serviciul ?sta?
- Ce s? vreau? se uimi b?iatul ?i zâmbi. Nimic. Frumoas? treab?, n-am ce zice! Ei!...s? fi fost pentru nem?i, cu nici un chip nu m-a? fi învoit; dar pentru ai no?tri! Eu sunt lombard.
- Bine. Urc? iute sus, dac? a?a stau lucrurile.
- O clip? s?-mi scot ghetele.
Î?i d?du jos ghetele, î?i strânse cureaua de la pantaloni, î?i arunc? bereta în iarb? ?i îmbr??i?ând trunchiul de frasin începu s? se ca?ere.
- Dar fii cu b?gare de seam?! exclam? ofi?erul, cu inten?ia s?-l opreasc?, cuprins, parc?, de o team? nea?teptat?.
B?iatul se întoarse s?-l priveasc? întreb?tor, cu ochii lui frumo?i, alba?tri.
- Nimic, spuse ofi?erul, du-te sus, urc?!...
B?iatul se c???r? sus, ca un motan.
- Privi?i drept înainte! le strig? ofi?erul solda?ilor.
În câteva clipe, b?iatul era în vârful copacului, încol?cit pe trunchi, cu picioarele printre frunze, dar cu pieptul descoperit, iar soarele îi str?lucea în auriul pletelor sale blonde. Abia îl mai z?rea ofi?erul, atât de mic p?rea acolo sus.
- Uit?-te drept înainte, cât po?i mai departe! strig? ofi?erul.
B?iatul, ca s? vad? mai bine, î?i lu? mâna dreapt? de pe copac punând-o strea?in? la frunte.
- Ce vezi? îl întreab? ofi?erul.
B?iatul î?i plec? fa?a spre el, ?i f?cându-?i pâlnie mâna, îi r?spunse:
- Doi oameni c?lare pe ?oseaua alb?.
- La ce distan?? de aici?
- O jum?tate de mil?.
- Se mi?c??
- Stau pe loc.
- Ce mai vezi? îl întreab? ofi?erul, dup? o clip? de t?cere. Uit?-te la dreapta!
B?iatul se uit? la dreapta, apoi spuse:
- Lâng? cimitir, printre copaci, se vede ceva str?lucind. Par a fi baionete.
- Vezi oameni?
- Nu. S-or fi ascuns în grâu.
În clipa aceea un ?uierat de glon? foarte ascu?it trecu sus de tot prin aer ?i pieri în dep?rtare, în spatele casei.
- Coboar?, b?iete! ?ip? ofi?erul. Te-au descoperit! Nu mai vreau nimic altceva decât s? cobori!
- Mie nu mi-e team?! îi r?spunse b?iatul.
- Coboar?! repet? ca un ordin ofi?erul... ce mai vezi la stânga?
- La stânga?
- Da, la stânga.
B?iatul se aplec? pu?in spre stânga, dar în aceia?i clip?, un alt suierat ?i mai ascu?it, mai jos decât primul, spintec? aerul. B?iatul tres?ri puternic ca de un fior.
- Fir-ar s? fie! exclam? el. Cu mine au ce au de împ?r?it!
Glontele trecuse foarte aproape de el.
- Jos! strig? ofi?erul pe un ton de porunc? ?i în acela?i timp înfuriat.
- Imediat m? dau jos, îi r?spunse b?iatul. Dar copacul m? ap?r?, nu v? fie team?. vre?i s? ?ti?i ce e la stânga?
- Ei da, la stânga, dar coboar? odat?! îi r?spunse ofi?erul.
- La stânga, strig? b?iatul cu pieptul plecat în partea aceea, unde este o capel?, mi se pare c? z?resc...
Un al treilea ?uierat furios trecu pe sus ?i în aceia?i clip? copilul fu v?zut alunecând în jos, abia mai putându-se ag??a de câteva ori de trunchi ?i ramuri, ca apoi s? cad? brusc cu capul în jos ?i bra?ele deschise.
- Blestema?i s? fie! ?ip? sfâ?ietor ofi?erul alergând într-un suflet la copil.
B?iatul se mai zb?tu cu spatele pe p?mânt ?i r?mase a?a cu bra?ele desf?cute, cu fa?a în sus. Un ?uvoi de sânge îi gâlgâia din piept, din partea stâng?.
Sergentul împreun? cu doi solda?i au desc?lecat imediat; ofi?erul s-a aplecat ?i i-a descheiat c?ma?a; glontele intrase în pl?mânul stâng.
- E mort! exclam? ofi?erul.
- Nu, tr?ie?te! r?spunse sergentul.
- Ah! Bietul b?iat! Viteazul nostru b?iat! strig? ofi?erul. Curaj! Curaj, copile!
Dar în timp ce el îi striga curaj ?i-i ap?sa rana cu o batist?, b?iatul f?cu ochii mari ?i capul îi c?zu într-o parte: murise.
Ofi?erul p?li ?i-l privi lung; apoi îi a?ez? capul pe iarb?, se ridic? ?i r?mase cu ochii la el; sergentul împreun? cu cei doi solda?i îl priveau de asemenea încremeni?i, pe cînd ceilal?i nu-?i luau ochii dinspre partea du?manului.
- Bietul b?iat! repet? cu adânc? triste?e ofi?erul. Bietul nostru b?iat viteaz!
Apoi se apropie de cas?, lu? steagul tricolor din dreptul ferestrei ?i-l întinse ca pe un giulgiu deasupra copilului mort, l?sându-i fa?a descoperit?. Sergentul a?ez? lâng? mort ghetu?ele, bereta, be?iga?ul ?i cu?itul.
Au mai stat câteva clipe acolo p?strând o t?cere deplin?; apoi ofi?erul, se spre sergent ?i-i spuse:
- Vom trimite ambulan?a s?-l ia de aici; a murit ca un adev?rat soldat; îl vor îngropa solda?ii.
Dup? ce rosti aceste cuvinte, printr-un gest, îi trimise o ultim? s?rutare copilului apoi ordon?:
- Pe cai!
To?i s-au suit în ?a, plutonul s-a format imediat ?i a pornit mai departe.
Câteva ore mai târziu, viteazul b?iat a primit onorurile funerare binemeritate.
La asfin?itul soarelui întreaga linie a avanposturilor italiene se apropia de inamic ?i, pe acela?i drum pe care trecuse diminea?? plutonul de cavaleri?ti, acum înainta pe doua rânduri un batalion uria? de bersalieri, cei care cu câteva zile în urm?, cu mare eroism, sc?ldaser? în sânge colina San Martino. Vestea mor?ii viteazului b?iat ajunsese în mijlocul solda?ilor aceia mai înainte de a-?i p?r?si tab?ra. C?rarea ce mergea de-a lungul unui râule? se afla la câ?iva pa?i dep?rtare de cas?. Când primii ofi?eri ai batalionului au v?zut trupul neînsufle?it al micu?ului lombard întins la picioarele frasinului ?i acoperit cu steagul tricolor, l-au salutat cu s?biile milit?re?te, iar unul dintre ei s-a aplecat deasupra malului plin cu flori al râule?ului, a rupt câteva floricele ?i le-a pres?rat peste trupul viteazului. Atunci to?i bersalierii, pe m?sur? ce treceau, rupeau flori ?i le l?sau copilului mort. În câteva minute b?iatul era acoperit cu flori, iar ofi?erii ?i solda?ii care treceau pe lâng? el îi trimiteau to?i un salut.
“Glorie ?ie, micu? viteaz lombard! Adio b?iete! glorie ?i onoare, ?ie, copil cu plete de aur!”
Un ofi?er îi l?s? decora?ia lui, un altul se duse s?-l s?rute pe frunte. ?i florile continuau s? cad? peste picioru?ele lui goale, pe pieptul însângerat, pe p?rul lui b?lai. ?i el z?cea acolo în iarb?, înv?luit în drapelul s?u, cu chipul palid ?i parc? zâmbitor, ca ?i cum ar fi ?tiut de toate onorurile ce i s-au f?cut ?i ar fi fost fericit c? ?i-a dat via?a pentru Lombardia sa scump?.

Colectia: Poezii pentru copii

Trimite si tu o poezie pentru copii! Trebuie sa iti creezi un cont pe siteul de Poezie Romania si textele tale incadrate ca "poezii pentru copii" vor aparea si acolo si pe acest site.