Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /var/www/dynamic/poeziipentrucopii.info/www/lib/db.php on line 2 Poezii pentru copii : Balcoane cu elefanți

Poezii - Home

Balcoane cu elefanți

UNU:
INTRARE ÎN POVESTE
N-am încotro, trebuie s-o încep și eu ca toată lumea cu „trăia odată...” Ca să înțeleagă puștimea că intrăm într-o poveste. Nu de alta, dar există pe fața pământului băieței și fetițe care își bagă în cap tot felul de întâmplări luate de prin cărți sau de pe la televizor și se apucă să le repete în curte, pe stradă sau chiar la școală. Hei, puștime, trezește-te! Povestea-i poveste și nu oricui îi este dat să o repete în viața de toate zilele! Ceea ce vă povestesc eu acum nu se poate repeta nicăieri pe Pământ. Și nici măcar pe Lună. Degeaba se umflă unii în pene că, chipurile, orice întâmplare, oricât de ciudată, poate avea loc și în satul sau orașul lor natal. Haida de, să încerce! Să încerce să reînvie povestea de mai jos, dacă vor să se dezumfle din pene și să arate ca niște mingi sparte. Îi sfătuiesc să o lase de la bun început mai moale, să se împace cu gândul că de data asta norocul a picat numai și numai pe capul copiilor de pe strada noastră. Numai nouă ne-a fost dat să participăm la toate câte se vor întâmpla mai jos. Și uite că nu facem nici un secret din asta. Or, să fim serioși, noi nu suntem deloc egoiști. Poate un pic lăudăroși, dar nu egoiști! Drept dovadă, uite că eu mă și apucat să vă spun cum a fost. Firește, au trecut tare mulți ani de atunci. Eu eram o fetiță ca toate fetițele, iar cei din jur îmi spuneau simplu – Ele. Acum sunt o doamnă bogată - am în vedere bogată în imaginație – și orășenii îmi spun cu multă venerație doamna Elefantina.

DOI:
TRISTEȚEA ELEFANTULUI RADJ KAPUR
Așadar, trăia odată un elefant... Trăia el cum trăia, însă era mai toată vremea trist, săracul. Și nu trăia undeva în India, ci își ducea zilele chiar la capătul străzii noastre. Fiindcă anume acolo își găsiseră cei de la conducerea orașului să adune o mulțime de animale de pe suprafața pământului și să le închidă prin țarcuri și prin fel de fel de cuști, una mai închisă decât alta. Cum adecă de ce au închis animalele acolo? Păi, ca să ni le arate nouă, copiilor! De parcă noi nu le-am fi văzut zilnic la televizor așa cum arătau cel mai frumos: în filmele cu desene animate. Sau cum arătau mai jalnic: fugărite cu elicopterul, obosite, speriate, numai blană și oase, încât intram în pământ de rușine când ne dădeam seama că locuiam pe aceiași planetă și nu le puteam sări în ajutor. Mai bine ar fi cheltuit banii ca să ne ducă pe noi în excursie – în excursie și nu în ispită - prin ținuturile acelea îndepărtate unde animalele de la menajeria noastră erau la ele acasă, prin tundrele și savanele lor natale. Am fi văzut cu ochii noștri cum o duc ele în lumea lor sălbatică, în lumea lor dragă. Și n-ar mai fi trebuit să fie adormite – las că ne pricepem noi! - cu siringi împușcate, ca să ne pomenim cu ele la capătul străzii, după poarta pe care stă scris „Grădina zoologic㔠cu litere cât elefantul. Drept că nici chiar cât elefantul nostru. Pentru că elefantul nostru, înscris în acte cu numele de Radj Kapur, depășea ca mărime orice elefant din lume. Dacă ar fi fost posibil să pui alături de el un elefant obișnuit, acesta ar fi arătat ca un puișor de elefant. Dacă te uitai spre Grădina Zoologică hăt din alt capăt al străzii, chiar și de acolo puteai vedea pe deasupra copacilor spinarea lui Dadj, precum și creștetul lui chel. Arăta ca un deal mișcător și golaș, mai înalt chiar decât literele de deasupra porții. Oricine se apropia de Radj, fie și un tătic dintre cei mai zdraveni, arăta ca un băiețel. Ca să nu mai spun cum arăta un băiețel lângă piciorul uriaș al elefantului. Oricum, era o mare fericire să te apropii de el. Ridicai o mână și abia de-i ajungeai până la rădăcina unui deget de la picior. Iar ca să-i ajungi până la șold, vai și-amar! trebuia să rogi pompierii să-ți aducă o scară din cele lungi-lungi de-ale lor. Norocul nostru că Radj era foarte înțelegător cu cei care îl vizitau. Astfel, ori de câte ori vreun puști începea să scâncească și să insiste că vrea numaidecât să se cațere pe creștetul elefantului, acesta făcea în așa fel încât mămicile sau bunicile să nu mai apeleze la ajutorul pompierilor. Radj își lăsa trompa până pe asfalt, iar puștiul se aburca frumușel pe ea, o îmbrățișa strâns, și erai ridicat sus-sus, mult mai sus de frunzele copacilor. Atât de sus, încât vedeai de la înălțime toată strada noastră, cu toate pisicile și câinii care le obligau să se cațere prin copaci; vedeai toată dezordinea de prin balcoane, dezordine pe care zadarnic încercau păianjenii să o ascundă sub pânza lor. De-acolo, de sus, de la capătul trompei înălțate la cer, îți dădeai seama cu strângere de inimă cât de îngustă și adâncă era strada noastră în comparație cu întreaga panoramă a orașului. A, vreți să vă dau și numele orașului? Cândva i se spunea Chișinău, dar în ultima vreme, după toate câte s-au întâmplat pe când eram eu în clasa a patra, se zice că i-ar fi fost schimbată denumirea în Elefantău! Ceea ce vreau să mai subliniez e că, orice băiețel sau fetiță, odată văzându-se în vârful trompei la o înălțime atât de amețitoare, dacă nu dorea să întârzie la masă acasă după lecții, și voia să afle cât e ora, era de-ajuns să-și ducă mâna streașină la ochi, să se uite în zare și să vadă cât arată ceasul în turnul Primăriei, care turn, trebuie spus, se ținea pe departe de țipetele și răgetele animalelor, de parcă se temea ca nu cumva să fie atins și de mirosul înțepător de pe aici.

Ei, dar mai revin io pe-aci, pe la agonia.ro, ca să vă spun cum au ocupat, totuși, dracii de elefanții balcoanele. Că nu degeaba există și capitolul următor.

Colectia: Poezii pentru copii

Trimite si tu o poezie pentru copii! Trebuie sa iti creezi un cont pe siteul de Poezie Romania si textele tale incadrate ca "poezii pentru copii" vor aparea si acolo si pe acest site.


Top Cultural Sites