Povestea unui omule?

A fost odat?, într-o lume mai alb? decât o foaie de hârtie pe care nu e scris? nicio poveste, un omule? negru de sup?rare. Sup?rarea nu i se tr?gea de la altceva decât la singur?tatea prea mare, c?ci, pe acolo, prin de?ertul lui de z?pad?, nu se ar?ta nimeni.

Într-o zi, cum st?tea el, a?a, bosumflat, ?i îndesa cu ciud? fulgi de nea într-o pernu?? pufoas?, îi trecu prin cap gândul cel mai n?stru?nic: s? plece! S? plece ?i s? vând? pernu?e albe ?i moi, ba chiar ?i s?cule?i de dormit, cui o dori s? cumpere... Dar era foarte hot?rât s? se târguiasc? ore în ?ir, chiar dac? avea s? ias? în pierdere... C?ci nimic nu î?i dorea mai mult decât s? aib? cu cine s? se târguiasc?.

Zis ?i f?cut. Arunc? bagajul în s?nioara la care prinse ?i câ?iva clopo?ei, s?-i ?in? de urât, ?i î?i începu c?l?toria, ce avea s? dureze zile în ?ir, una dup? alta, dac? l?s?m timpul s? se de?ire ca un fir de a?? dintr-un ghem încâlcit...

În cea din urm? zi a c?l?toriei sale, când era cât pe ce s? treac? pragul c?tre lumea locuit? de f?pturi omene?ti, în fa?a omule?ului nostru, înc? negru de sup?rare, se opinti un înger:

- Unde zore?ti a?a? îl întreb? îngerul.

- Caut oameni, s? le vând pernu?ele astea moi! r?spunse el, plin de speran?? ?i bucuros c?, în sfâr?it, cineva îi taie, ca o raz? de soare, calea singur?t??ii.

- Cau?i oameni? se pref?cu mirat îngerul. Oameni vii?

- P?i, da, a?a mi-am zis, c? trebuie s? am ?i eu cu cine s? fac un târg cinstit...

- Adic? s? le dai pe degeaba pernu?ele la care ai muncit o iarn? întreag??

- ?i s?cule?ii...

Îngerul zâmbi omule?ului, care se albea încet, încet, p?truns de o pace tot mai adânc?...Dup? vreo câteva ore de sporov?ial?, pe neb?gate de seam?, amândoi ajunser?-n cer. De acolo se vedeau bine de tot ?i urmele s?niu?ei prin de?ertul alb ?i ora?ul cu str?du?ele pe care ar fi urmat s? r?t?ceasc? mica f?ptur? de nea.

- Vezi tu fiin?ele acelea care trec unele pe lâng? altele?

- Le v?d...

- Fiecare dintre ele are în inima ei o avere mai mic? sau mai mare... dar nu mai ?tiu, din p?cate, s? fac? un târg cinstit cu un omule? de z?pad?...

- Adic?, de ce?

- Pentru c? niciuna nu vrea s? ias? ca tine, în pierdere. Acum în?elegi?

- A?a ?i a?a... r?spunse mica f?ptur? de nea, în timp ce în capul rotund îi încol?i o idee ?i mai n?stru?nic? decât aceea a c?l?toriei, al c?rei sfâr?it nu îl prev?zuse.

- Las?, o s? pricepi tu mai târziu, zise îngerul zâmbitor, privind cum omule?ul desface mul?umit pern? cu pern? ?i împr??tie fulgii albi de sus.

- Acum, zise el, o s?-?i fac? singuri pernu?e ?i s?cule?i de dormit... c? eu sunt aici ?i nu mai pot s? le vând nimic.

Numai c? oamenii se uitau în sus, se bucurau o clip? de ninsoarea bogat?, apoi î?i vedeau de drum...
Rareori, câte un copil c?ruia vreo bunic? sau vreun bunic îi citise, printre altele, ?i povestea aceasta, se întindea în z?pad?, l?sa o urm? adev?rat?, de îngera?, dup? care se punea pe f?cut un om de z?pad?, cu ochi?orii ca dou? m?sline, câteodat? foarte înnegura?i...

Colectia: Poezii pentru copii

Trimite si tu o poezie pentru copii! Trebuie sa iti creezi un cont pe siteul de Poezie Romania si textele tale incadrate ca "poezii pentru copii" vor aparea si acolo si pe acest site.